Drama familiei Ganea continuă! Femeia însărcinată lovită pe o trecere de pietoni de un șofer beat suferă și de epilepsie. Soțul ei luptă să recupereze cei 60.000 de euro datorați de monstrul care le-a distrus viața

Drama familiei Ganea continuă! Femeia însărcinată lovită pe o trecere de pietoni de un șofer beat suferă și de epilepsie. Soțul ei luptă să recupereze cei 60.000 de euro datorați de monstrul care le-a distrus viața

În mai 2015, pe o „zebră” din localitatea Cristian, un șofer mort de beat a lovit-o în plin pe Iulia (28 de ani), omorându-i fătul de opt luni pe care-l purta în pântece, iar pe ea nenorocind-o pe viață. De atunci, soțul Laurențiu a fost nelipsit de lângă patul ei de suferință

În prezent, Iulia Ganea este tratată la o clinică din Israel, unde spitalizarea costă 1.100 de dolari pe zi! „Avem bani strânși pentru două-trei luni, apoi nu știu ce vom face”, ne-a dezvăluit Laurențiu Ganea, paramedic SMURD. Soțul Iuliei ne-a dat vești noi în legătură cu starea de sănătate a Iuliei: „Încă nu avem rezultate spectaculoase. Un mic progres există, dar ne face probleme o epilepsie dobandită în urma stopului cardiac suferit la Brașov. Medicamentația pentru epilepsie îi dă Iuliei stări de somnolență, iar medicii de aici vor să găsească echilibrul de medicamentație care să o mențină trează și să o poată stimula”.

A stat prea mult timp adormită în spitalele din România

Laurenția Ganea a continuat: „Doctorii consideră că Iulia a stat prea mult timp adormită în perioada spitalizării din România. Au îmbuibat-o cu medicamente, nu avea cum să progreseze în acele condiții. Eu m-am întors recent în țară. Soția a rămas cu mama ei pentru încă aproximativ o lună și jumătate. Ideal ar fi să continuăm în Israel, dar, din punct de vedere financiar, nu ne mai permitem. Am revenit în România pentru a recupera cei 60.000 euro de la asigurator, sumă stabilită prin hotărâre judecătorească, dar mă îndoiesc că-i voi primi curând”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Revoltător! Se clasează dosarul șoferului beat?

Laurențiu Ganea este dezamăgit nu doar de sistemul românesc de sănătate, ci și de justiție: „Este inadmisibil ce se întâmplă cu cazul nostru! Am primit o înștiințare prin care mi s-a comunicat că se propune clasarea dosarului pentru vătămarea corporală a Iuliei, pe motiv că ea nu a depus plângere penală. Mi se pare absurd așa ceva. Am depus documente medicale din care rezultă clar care este starea ei. Cum să depună ea plângerea? Eu, în calitate de curator al Iuliei, am depus o asemenea plângere, pe care văd că n-au luat-o în calcul. Nu știu ce se urmărește... Tot timpul apare câte ceva în favoarea lui. Nu urmăresc partea penală, dar nici să nu se facă manevre murdare”.

Liviu Neculicioiu (46 de ani), șoferul beat care a lovit-o pe Iulia chiar pe trecerea de pietoni, primise inițial o pedeapsă de doi ani și patru luni de închisoare cu executare. De asemenea, Neculicioiu trebuia să-i plătească lui Laurențiu Ganea 10.000 de lei - daune civile și 60.000 de euro - daune morale.