Editura Evenimentul si Capital

DRAMA SFÂȘIETOARE din viaţa celebrilor AL BANO şi ROMINA Power: "Ne vrem copilul înapoi. VIU SAU MORT!” | VIDEO EMOȚIONANT

al_bano_si_romnia_power
Autor: | | 3 Comentarii | 16065 Vizualizari

În 1994 a dispărut fără urmă în zona oraşului New Orleans, în timp ce se afla în vacanţă. Pe atunci avea 23 de ani, iar zvonurile cum că trăieşte şi ar fi fost văzută în diverse zone ale lumii nu au încetat.

De atunci, Al Bano şi Romina Power au continuat să o caute: “Ne vrem fiica înapoi, vie sau moartă!”, au declarat cei doi celebri cântăreţi italieni. Între timp, Ylenia, fiica dispărută, a devenit motivul discordiei şi despărţirii celor două vedete soţ şi soţie. CLICK aici pentru GALERIE VIDEO cu melodiile cele mai cunoscute în România “O dramă care a destămat un cuplu atât de frumos şi îndrăgostit”, titrează presa italiană. Cei doi au început să se acuze reciproc de neglijenţă în ceea ce priveşte creşterea şi educaţia Yleniei. Ba chiar Al Bano a continuat să îşi acuze atât soţia, cât şi fiica: “Ylenia, a învățat-o pe Romina să fumeze marijuana. Se drogau amândouă, împreună. Erau mereu în preajma unor persoane care consumau marijuana”. “Lucrurile s-au schimbat după căsătorie. Dacă îl contraziceam, se înfuria, începea să urle. Era un dictator. Şi pentru mine, şi pentru fiica noastră”, a declarat Romina.El susţine că nu e adevărat În cele din urmă, Romina și Al Bano au crezut că fata lor a fost ucisă. Dar eforturile lor de a o găsi, chiar dacă despărţiţi şi aruncându-şi invective usturătoare, nu s-au oprit. În 2011, FBI i-a informat că Ylenia trăieşte! Al Bano însă continuă să susţină că nu e adevărat. Conform informaţiilor făcute publice, Ylenia, acum în vârstă de 42 de ani, trăieşte într-o mănăstire din SUA şi nu vrea să fie scoasă de acolo de părinţii ei! “Părinţii nu o pot scoate din mânăstire. Pentru că ea se împotriveşte!”, notează presa americană. Şeful poliţiei din New Orleans, Warreb J. Riley a declarat pentru revista germană Freizeit Revue că Ylenia trăieşte în mănăstirea grecească Sfântul Anton de lângă Pheonix, Arizona. “Femeia nu vrea să se reîntoarcă în viaţa publică şi refuză să plece din mănăstire”, a mai adăugat Riley. Însă într-un interviu acordat Adnkronos, Al Bano a spus că totul “este o speculaţie ruşinoasă, care nu conţine pic de adevăr”. <iframe src="http://www.youtube.com/embed/m31Rqprl0dg" allowfullscreen="" frameborder="0" height="315" width="420"></iframe>VIDEO. Una dintre cele mai cunoscute melodii ale cuplului. Semne de întrebare Iată însă că anul acesta, conform presei italiene, “toate zvonurile false cu privire la Ylenia, fiica dispărută a celebrului cuplu de cântăreţi italieni Al Bano şi Romina Power, au fost desfiinţate”. De un tribunal din Italia, care, la cererea lui Al Bano, a declarat-o pe Ylenia moartă! Procesul a fost deschis cu 10 ani mai târziu decât era normal, cântăreţul sperând în acest timp că fata lui va apărea. <iframe src="http://www.youtube.com/embed/kL6Oy5ZMfbw" frameborder="0" height="315" width="420"></iframe> Presa continuă să comenteze că toată povestea este misterioasă şi cusută cu aţă albă: “Este supărat Al Bano că Ylenia s-a călugărit şi nu mai vrea să ştie de părinţi? Iar ceea ce spun ambii părinţi ridică semne de întrebare, chiar dacă a fost declarată moartă”. “Rămâne un firicel de speranţă, chiar dacă Ylenia e declarată oficial moartă. Cred în miracole”, spune Al Bano. De cealaltă parte, Romina spune: “Speranţa unei mame nu va dispărea niciodată. Nici un tribunal nu-mi poate lua asta”…<iframe width="640" height="360" src="http://www.youtube.com/embed/bzX-_2455s0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR EVZ.RO:

  • DOSAR EVZ Drapelul secuiesc flutură perfect legal pe pământ românesc. Ce spune legea. Maghiarii au câștigat deja în Justiție
  • AMINTIRI DIN EPOCA DE AUR. "Începusem să inţelegem bulgăreşte, săracii de noi!" - Amintiri din Epoca de Au
  • DE VEGHE PRIN CARCIUMI. Cum să furi de la francezi fără să fii prins!
  • Revistele literare în faliment din cauza unui cazinou
TOP 3 DINTRE CELE MAI POPULARE ARTICOLE PE EVZ.RO
  • Cumpără o casă doar după ce te-ai uitat bine la ea! Află pe ce a dat o britanică 154.000 de lire sterline
  • EXPERIMENTE CUMPLITE care au eșuat și au distrus viața unor oameni
  • Cele mai BÂNTUITE locuri din ROMÂNIA. Tu ai trecut pe acolo?| GALERIE FOTO

SCHIMBARE de ULTIMA ORA la rezultatele de la Evaluarea nationala! Ce se intampla cu NOTELE postate online

Pagina 1 din 2


Tag-uri: Al Bano



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Media

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI