Marian Drăgulescu, unul dintre procurorii care au descins la firma controlată de fiul lui Dragnea, are un trecut controversat.
Procurorul Drăgulescu, care a venit la DNA de la Parchetul General de pe lîngă Judecătoria Sectorului 1, a fost numit procuror în 2013, imediat după stagiatura din 2012. Ca să fie delegat la ÎCCJ trebuia, însă, să aibă minim 8 ani vechime conform art. 44 din legea 303, privind statutul judecătorilor și al procurorilor.
Pot participa la concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat superioare judecătorii şi procurorii care au avut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc următoarele condiţii minime de vechime:
a) 5 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile de judecător de tribunal sau tribunal specializat şi procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat;
b) 6 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile de judecător de curte de apel şi procuror la parchetul de pe lângă aceasta;
c) 8 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Reamintim că nouă persoane, printre care Ilie Dragne, administratorul fermei de porci Salcia, deţinută de fiul liderului PSD, au fost reţinute pentru 24 de ore în dosarul în care societatea care deţine ferma este vizată pentru evaziune fiscală. Prejudiciul, estimat la nouă milioane de euro.
Surse judiciare au dezvăluit că procurorii care instrumentează acest dosar sunt Bogdan Beligan şi Marian Drăgulescu, ambii veniţi la Parchetul General de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Pe lîngă situația devoalată de EVZ, Marian Drăgulescu a mai fost implicat într-un scandal de proporții în vînzarea Casei Coandă, monument istoric de o valoare inestimabilă. După cercetări, secretarul general al Academiei Române, Ioan Păun Otiman, care era urmărit penal pentru vinderea imobilului, a scăpat de orice acuzație.
Procurorul Marian Drăgulescu, în momentul respective la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, şi-a însuşit concluzia aberantă la care au ajuns poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF): ”Nu se poate reţine latura subiectivă a infracţiunii”.
Pe înțelesul tuturor, secretarul general al Academiei Române nu şi-ar fi dat seama, în viziunea procurorului, ce face în momentul în care a vândut ilegal palatul savantului Henri Coandă.