Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că primeşte ameninţări şi "informaţii" că o să fie condamnat la închisoare cu executare în noul dosar de corupţie în care este trimis în judecată.
"Ultimele zvonuri sunt ca o sa fiu bagat in puscarie in aprilie-mai, e ultimul zvon aparut, astea sunt informatiile care vin", a spus Dragnea la Antena 3. "Va spun cu calm ca eu nu renunt", a adăugat el.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost trimis în judecată de DNA, în iulie 2016, alături de fosta lui soţie, Bombonica, pentru săvârșirea, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, a infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual.
Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada iulie 2006 — 2013, Floarea Alesu, în calitate de director general al DGASPC Teleorman, la instigarea lui Liviu Dragnea, la acea vreme președinte al Consiliului Județean Teleorman, respectiv președinte al organizației județene a unui partid politic, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, a dispus în mod ilegal menținerea în funcții și implicit plata drepturilor salariale pentru Adriana Botorogeanu și Anisa Niculina Stoica, angajate în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, deşi acestea lucrau de fapt la sediul PSD.
"Această conduită infracțională a fost de natură să aducă persoanelor respective avantaje patrimoniale necuvenite în cuantum total de 108.612 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpatele Botorogeanu Adriana (75.593 lei) și Stoica Anisa Niculina (33.019 lei), sumă cu care Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman s-a constituit parte civilă în procesul penal", mai spun procurorii.