Dragnea, Vanghelie şi culisele războiului Rizea-Negoiţă

Deputatul Cristian Rizea este nemulţumit că preşedintele PSD Bucureşti, Robert Negoiţă – pe care l-a acuzat, printre altele, de colaboraţionism cu edilul suspendat Marian Vanghelie – nu îl vrea în cursa pentru Primăria Sectorului 5. La rândul său, Liviu Dragnea a folosit această dispută în interes propriu, pentru a-şi regla conturile cu Negoiţă.

Potrivit surselor noastre, Liviu Dragnea l-a aţâţat pe Rizea – prin intermediul emisarului Codrin Ştefănescu – să ameninţe cu organizarea un protest împotriva lui Negoiţă, şi apoi a intervenit într-un aşa-zis „ultim moment”, pozând în pacificator, tocmai pentru a-i da un avertisment preşedintelui PSD Bucureşti, fiind ştiută disidenţa acestuia din urmă.

Cronica unor reglări de conturi

În realitate, prin intermediul acuzaţiilor emise de Cristian Rizea, Dragnea i-a arătat pisica lui Negoiţă, avertizându-l că există multiple nemulţumiri în organizaţiile din Capitală privitoare la leadership-ul lui. Aceasta în contextul în care, încă din toamna anului trecut, preşedintele PSD Bucureşti şi-a anunţat pretenţia de a-i desemna personal pe candidaţii social-democraţi ce vor intra în bătălia pentru sectoare, fapt care i-a displăcut profund lui Liviu Dragnea. Însă, actualmente, acesta din urmă nu intenţionează deloc o ruptură decisivă de Robert Negoiţă – e an electoral, iar PSD nu are nevoie de convulsii interne –, ci vrea să-l intimideze şi să forţeze o pace, sau cel puţin un armistiţiu strategic.

Vanghelie şi negocierile din Ferentari

Semn că nu iese fum fără foc, o serie de colaboratori ai lui Marian Vanghelie – eliberat din arestul la domiciliu şi intrat în control judiciar – şi-au făcut apariţia, zilele acestea, pe unele străzi din cartierul Ferentari, pentru a lua pulsul electoratului. Potrivit surselor noastre, întrebaţi dacă ar susţine un candidat sprijinit oficial de Vanghelie, cei opt-nouă lideri ai romilor din zonă au răspuns afirmativ, dar au solicitat câte 10.000 de lei de căciulă.

Suspendatul vrea capul lui Rizea!

Reamintim că, încă din toamna anului trecut, în presa centrală au transpirat informaţii referitoare la faptul că Marian Vanghelie – duşman declarat al lui Cristian Rizea – ar intenţiona să arunce în cursa pentru Sectorul 5 un candidat propriu. La rându-i, Rizea e convins că Vanghelie s-a aliat cu Negoiţă, cei doi fiind oricum „colegi” pe frontul anti-Sebastian Ghiţă. Sursele citate ne-au precizat că, în ultima lună, Vanghelie i-a transmis lui Dragnea că ar fi dispus chiar să susţină, oficial, un candidat PSD la Primăria Sectorului 5, doar dacă acesta nu se numeşte Cristian Rizea.