Liviu Dragnea a precizat, în legătură cu decizia pe care ministrul Justiției a luat-o în legătură cu soarta șefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, că nu are niciun răspuns, întrucât Tudorel Toader și-a luat concediu dinainte de sărbători.
Ministrul Justiției a anunțat că va lua o decizie în legătură cu Kovesi până la sfârșitul anului 2017. Tudorel Toader și-a luat însă concediu înainte de venirea sărbătorilor.
"Nu am vorbit cu domnul Toader. A fost în concediu încă dinainte de sărbători. Nu am vorbit. Am colaborat bine cu UDMR pe unele proiecte ca şi cu alte formaţiuni", a precizat Dragnea.
Totodată, președintele PSD a mai declarat că nu ar trebui ca legile justiţiei să fie comparate cu un porc, făcând referire la afirmația președintelui Iohannis, care sunea că majoritatea parlamentară s-a grăbit „să îngraşe porcul în ajun pe legile justiției”.
„Nu cred că legile justiţiei ar trebui să fie comparate cu un porc”, a afirmat Dragnea.