Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, afirmă că 'sutele de mii de semnături false', descoperite de Corpul de control al premierului în petiţia depusă la Guvern de Partidul Mişcarea Populară, 'înseamnă luptă politică', scrie Agerpres.
Întrebat luni, într-o conferinţă de presă, cu privire baza legală a demersului Corpului de control al premierului, Liviu Dragnea a replicat: 'Îmi puteţi spune în baza cărei legi s-au falsificat acele semnături?'.
'Ce credeţi că este mai important dacă vedeţi pe cineva că fură, că are un sac la spinare? Să ne punem întrebarea dacă cel care a sunat la poliţie are dreptul să o facă sau ne punem întrebarea dacă cineva a furat un sac? Asta e luptă politică. Sute de mii de semnături false înseamnă luptă politică. Este important că s-a descoperit o neregulă şi o ilegalitate', a subliniat social-democratul.
Corpul de control al prim-ministrului va sesiza Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la posibile infracţiuni săvârşite în cazul petiţiei colective depuse la Guvern de Partidul Mişcarea Populară prin deputatul Daniel Geantă, informează Biroul de presă al Executivului.
În urma documentării efectuate de Corpul de control al premierului, din dispoziţia prim-ministrului, a rezultat o notă de informare în care se arată că petiţia colectivă 'PARTIDUL MIŞCAREA POPULARĂ STRÂNGE SEMNĂTURI ÎMPOTRIVA SCUMPIRII BENZINEI ŞI MOTORINEI. SEMNEAZĂ Şl TU!' nu conţine '300.000 de semnături' cum s-a afirmat de iniţiatorii demersului şi că 'numărul total de rubrici cu 'semnături' din petiţia colectivă, inclusiv cele inexacte sau incomplete, este de 213.983'.