Sutele de primari declaraţi incompatibili de inspectorii ANI ar putea fi reabilitaţi, la cererea oficialilor europeni, a susţinut vicepremierul Liviu Dragnea.
Potrivit site-ului digi24.ro, Liviu Dragnea a declarat că a primit recent o adresă de la Comisia Europeană în care se precizează că prezenţa aleşilor locali în consiliile de administraţie ale societăţilor aflate în subordinea primăriilor ar fi firească. "Normal, când adunările generale din aceste ADI-uri - Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitară - să fie reprezentate comunităţile de către primar. Nu poţi să pui un om de pe stradă sau şoferul primarului. Nu e în regulă”, a spus vicepremierul Liviu Dragnea duminică, aflat la o şedinţă a Consiliului Judeţean Teleorman. Pe de altă parte, nu Agenţia Naţională de Integritate ar fi cea care greşeşte, precizează el, subliniind că este necesară modificarea legii: „Nu cred că ANI are o abordare din asta să "omoare" primari. Pur şi simplu au o grilă, se uită pe lege şi aplică. Se pare că avem o problemă la prevederile legale, şi atunci trebuie să modificăm legea”, a spus Dragnea.