Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, preşedinte al Camerei Deputaţilor, admite că s-ar putea schimba legislaţia astfel încât prefecţii să fie numiţi politic, respectiv să fie membri de partid.
"După ce Guvernul se va ocupa de problemele urgente acum şi în paralel de legea bugetului, este posibil să ajungem la asta, pentru că s-ar putea ca această măsură inclusă în strategia guvernului tehnocrat să fie bună. Ei au prins asta în strategia de reformă a administraţiei locale. Este o variantă. E foarte posibil să ajungem la concluzia asta, pentru că de fapt suntem într-o mare ipocrizie care, vezi Doamne, sunt funcţionari publici, dar de fapt sunt puşi politic", a declarat Dragnea, la Palatul Parlamentului, întrebat dacă doreşte să schimbe legislaţia ca prefecţii să fie numiţi politic, să fie membri de partid.
Pe de altă parte, el i-a adresat un apel ministrului de Finanţe să facă o anchetă asupra rectificării bugetare.
"Îl rog pe domnul ministru de Finanţe, domnul Ştefan Viorel, dacă e nevoie de sprijin de la Parlament facem şi asta, să demareze urgent o verificare, cercetare, anchetă foarte dură internă să vedem cum s-a ajuns în situaţia în care ei au avut o rectificare pozitivă, spunând că vor avea venituri suplimentare la buget. În schimb, se pare că au încasat cu mai puţin de 10 miliarde. Asta e ceva foarte grav şi pentru asta trebuie să dea socoteală şi premierul, şi ministrul de Finanţe. Şi îl rog pe domnul Viorel Ştefan să verifice urgent lucrul ăsta, pentru că nu ne jucăm cu bugetul ţării. (...) Acum se lucrează la fila de buget pentru fiecare minister", a mai declarat liderul PSD, citat de Agerpres.