Ministerul Apărării Naţionale are cu Administraţia Prezidenţială, în acest an, un parteneriat pentru organizarea paradei de 1 Decembrie. Invitaţiile pentru preşedinţii Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, urmează să fie transmise de Preşedinţie, a anunțat Mihai Fifor.
„Nu aş vrea să comentez ce a fost anul trecut. În opinia mea, nu a fost un lucru în regulă. Anul acesta, pe parteneriatul pe care îl avem cu Administraţia Prezidenţială, noi am comunicat o listă cu invitaţi. Invitaţiile le adresează oficial Administraţia Prezidenţială. Eu sper că vom avea o paradă de Ziua Naţională aşa cum trebuie să fie un eveniment cu totul şi cu totul deosebit. (...) Nu Ministerul Apărării a transmis lista de invitaţi pentru celelalte instituţii. Noi am transmis referitor la partea noastră militară. Din câte am înţeles eu, vor fi invitaţii pentru Camera Deputaţilor, în speţă domnul Dragnea, pentru domnul preşedinte Tăriceanu - la Senat. Nu cred că vom avea probleme din acest punct de vedere. De la Administraţia Prezidenţială (n.r. - vin invitaţiile), nu Ministerul Apărării se ocupă cu aceste invitaţii", a spus, luni, Fifor, la Senat.