Liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus că respinge orice implicare a lui Victor Ponta în plecarea din PSD a finului acestuia, deputatul Marius Manolache.
"Vă pot spune că îmi pare rău că Marius a plecat de la noi. Mai mult decât atât ştiu că îmi transmisese că vrea să ne vedem. Urma să mă văd cu el, ca şi cu alţi colegi în aceste zile. Repet, îmi pre rău că a plecat, dar o să încercăm să ne descurcăm în continuare. Nu văd niciun fel de legătură, resping orice implicare a lui Victor în această acţiune. Pot fi motive personale pe care nu le cunosc. În perioada următoare o să le aflu", a răspuns Dragnea, întrebat fiind cum comentează gestul deputatului Marius Manolache, finul lui Victor Ponta, şi dacă crede că şi alţi parlamentari PSD vor pleca din formaţiunea politică.
Anunţul privind demisia lui Marius Manolache din PSD a fost făcut miercuri de Bogdan Diaconu, liderul PRU. În acelaşi partid s-a mai înscris fostul deputat PSD Camelia Khraibani din judeţul lui Victor Ponta. De asemenea, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Victor Ponta, Mirel Palada, a devenit director de comunicare și purtător de cuvînt al Partidului România Unită.
"Sînt mîndru că sînt român. Sînt onorat că îmi pot pune experiența profesională la dispoziția unui partid tînăr, de viitor. Îmi doresc o Românie puternică, sprijinită de capital românesc puternic. Cred cu tărie în soarta europeană a României, dar îmi doresc ca asta să nu ducă la o nivelare culturală care să ne șteargă specificul limbii și istoriei și obiceiurilor. Și mai ales și mai ales, într-o Europă puternică, îmi doresc ca România să fie apărată de tendințele neo-colonialiste mascate în ideologie neo-liberală. Cred cu tărie că e vremea ca în politica românească să existe un curent naționalist sănătos, decent, nu isteric, nu izolaționist, ci de echilibru valoric, la fel cum și alte partide își poartă cu mîndrie sintagma de “Național” în denumire", a spus Palada.