Dragnea a CEDAT. REACȚIE EXPLOZIVĂ „ Vorbiți cu haștagul, cu Iohannis, să mă ÎMPUȘTE”

Astăzi, la Parlament, în urma votului pe moțiunea simplă împotriva ministrului Justiției, liderul PSD, Liviu Dragnea, a făcut o serie de declarații explosive. Liderul PSD a vorbit răspicat despre faptul că sperpă că miniștri își vor face bine treaba. De asemenea, acesta a menționat că este sătul de toate minciunile și a avut o reacție explozivă în ceea ce privește condamnarea sa în dosarul „Referendum”.

„Nici nu am pregătirea domnului Toader, nici a altor specialiști. Vreau să se pună pe masă soluții concrete. Le-aș sugera tututor să nu se mai victimizeze în discuțiile cu presa. La ora asta, ar face o mare greșeală. Sper că toată lumea să revină cu picioarele pe pământ și să îș facă treaba cum trebuie”. M-am saturat de toate aceste minciuni. În afară de mine, mai sunt oameni în țara asta?. Vorbiți cu haștagul, cu Iohannis, să mă împuște. Toate prostiile o le susțineți, că o să mă ajute pe mine. Cu ce dracu să mă ajute. Mi-au distru viața. Am dreptul să critic decizia acestor instate. dar despre deciziile instanțelor pe care CEDO le-a făcut harcea, parcea. Realitatea vă da voie să vorbiți?”, a declarat Dragnea.