Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, răspunde agresiv la declarațiile lui Klaus Iohannis care a declarat, joi, că Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea s-au dus în Israel de dragul imaginii PSD.
„Nu a fost o plecare pe ascuns, dacă domnul președinte voia sa afle, afla pentru că eu am spus că o să răspund la invitația lui Benjamin Netanyahu.
Eu m-aș fi așteptat la președintele republicii, așa cum își spune de astăzi, să se uite în memorandumul din Guvern. Nu am spus niciodată că ambasada se mută. Eu fac ce pot pentru România. Declarația lui Iohannis este foarte violentă. El trebuie să se gândească de două ori la ce zice, înainte să spună lucruri care afectează direct țara.
Totoodată vreau să vă spun că Iohannis a greșit când a spus că israelienii au planuri secrete. Nu poți să jignești așa oficialii unui stat”, a spus Dragnea la Antena 3.