Partidul Social Democrat sprijină cu tărie parcursul european al României şi respectă decizia luată de poporul britanic, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, azi, într-o conferinţă de presă, după întâlnirea pe care a avut-o la Cotroceni cu preşedintele Iohannis, prim-ministrul Cioloş şi guvernatorul BNR pe tema Brexit.
"Este o decizie a poporului britanic pe care noi o respectăm. Partidul Social Democrat, aşa cum am spus şi astăzi de dimineaţă la întâlnire, sprijină cu tărie şi fermitate parcursul european al României", a spus Dragnea, citat de Agerpres.
Liderul PSD a precizat că este nevoie la nivel european de o analiză serioasă în ceea ce priveşte cauzele care au generat votul de la referendumul din Marea Britanie.
"Dincolo de faptul că şi guvernatorul Băncii Naţionale şi primul ministru ne-au asigurat că în acest moment impactul asupra cursului de schimb, pe de o parte, şi economic, pe de altă parte, nu este major şi poate fi gestionat, (...) nu trebuie să facem greşeala fatală să credem că nu s-a întâmplat nimic sau să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic sau că lucrurile pot merge în continuare ca şi până acum. Este nevoie, la nivel european, de o analiză serioasă, făcută de liderii europeni în ceea ce priveşte cauzele care au generat votul de ieri din Marea Britanie. Poate şi funcţionarii de la Bruxelles şi liderii europeni înţeleg că toate măsurile, toate deciziile, toate hotărârile adoptate trebuie să fie luate în aşa fel încât fiecare cetăţean european să simtă că şi pentru el este bine şi că şi pentru el este avantajos acest proiect european. Poate prea multe constrângeri, poate decizii impuse prea brutal, poate o abordare destul de superficială a subiectului migraţiei, poate o abordare nu foarte atentă a problemei suveranităţii fiecărui stat, care este un sentiment extrem de sensibil şi extrem de puternic pentru fiecare, ar trebui să genereze o analiză serioasă care să conducă la definirea clară a proiectului european în care credem cu toţii", a arătat Liviu Dragnea.