Dragnea: PSD nu vede niciun motiv ca în 2016 deficitul bugetar al României să depăşească 3%

PSD nu vede niciun motiv pentru ca în 2016 deficitul bugetar al României să depăşească 3%, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, astăzi, într-o conferinţă de presă, la finalul unei întâlniri cu reprezentanţii delegaţiei FMI aflate în vizită oficială la Bucureşti.

"Am încheiat o întâlnire cu delegaţia FMI. Membrii delegaţiei au abordat câteva subiecte legate de macrostabilitatea economică şi au fost interesaţi să vadă care ar fi previziunile noastre faţă de indicatorii macroeconomici în perioada următoare, în 2016 şi în 2017.

„Deficitul bugetar va fi sub 3%”

Dumnealor au spus că sunt îngrijoraţi că s-ar putea ca deficitul bugetar să depăşească 3%. Noi am spus că nu vedem niciun motiv pentru ca în 2016 să crească peste 3%. Guvernul nu are absolut niciun motiv sau nu există niciun fel de cauză care ar putea determina această creştere", a explicat preşedintele PSD, potrivit Agerpres. Dragnea a adăugat că şi referitor la anul 2017 opinia PSD este aceeaşi.  "Deficitul bugetar va fi sub 3% şi trebuie să fie sub 3% şi sunt toate condiţiile pentru a se realiza acest lucru. Le-am spus, de asemenea, un lucru ştiut de toată lumea: că în perioadele în care PSD a venit la guvernare, şi luăm doar două perioade, 2000 - 2004 şi 2012 - 2015 spre final, România pleca dintr-o zonă de creştere negativă şi guvernele noastre au lăsat ţara într-un procent de creştere economică serioasă şi sustenabilă", a declarat preşedintele PSD.

Rezervele lui Dragnea

"Am mai discutat, de asemenea, un subiect important. (...) Ne-au întrebat când credem noi că o ţintă de deficit bugetar de 1,5% poate fi atinsă în România. Şi am spus şi noi ceea de spun şi dumnealor: la această oră nimeni nu poate spune în România când poate fi atinsă o ţintă de 1,5%  deficit bugetar. Să spună în mod realist şi bazat pe calcule serioase", a spus preşedintele PSD. Potrivit lui Dragnea, un alt subiect abordat în discuţiile cu reprezentanţii FMI a fost legat de proiectul Legii dării în plată. "Şi anume să fie ajutaţi românii care au luat un credit pentru a-şi construi un imobil în care să locuiască, un singur imobil şi numai pentru locuinţă. Am discutat şi în BPN astăzi mult, a fost şi un subiect de discuţie cu FMI. Am spus acelaşi lucru. Colegii noştri vor avea din nou discuţii şi cu sistemul bancar şi cu Banca Naţională dacă se doreşte şi cu iniţiatorul, dar şi cu reprezentanţii cetăţenilor, pentru a reuşi să atingem acest obiectiv, cu plafon sau fără. Eu am ceva rezerve în ceea ce priveşte plafonul", a declarat Dragnea.