Liderul PSD Lviu Dragnea a declarat vineri la Botoșani că în curând se va aproba, prin OUG, prin care va fi introdus un program de sprijin pentru nord-estul României care prevede acordarea a 20.000 de lei pentru fiecare gospodărie, cu scopul de a îmbunătățirea condițiilor de locuire în mediul rural.
Dragnea a dorește să ofere acest ajutor satelor din Moldova în condițiile în care este acuzat de comunitățile din Moldova de faptul că a întârziat construcția autostrăzilor care pot lega regiunea de restul țării.
„Plecând de la ideea că această regiune are un PIB pe locuitor de 27.000 de lei/an faţă de 44.000 de lei media naţională, am gândit, am elaborat un program specific de sprijin punctual pentru această regiune. Acordarea de 20.000 de lei în fiecare gospodărie pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuire în mediul rural şi dotarea gospodăriilor cu utilaje agricole. Cei care vor şi mai mulţi bani, pot merge până la 40.000 de lei şi le putem acorda garanţii pentru credite. Şi aici vorbim de izolarea termică şi energetică prin anvelopare, încălzire cu centrale termice, conectarea gospodăriilor la reţeaua de apă, canalizare şi gaze, amenajarea de grupuri sanitare în interiorul locuinţei, apă caldă menajeră prin sisteme solare. Programul se adresează cetățenilor, persoane fizice și va fi aprobat cât de curând prin OUG și nu are caracter de ajutor de stat”, a declarat la Botoșani Dragnea.
Liviu Dragnea a mai spus că un alt element este o schemă de ajutor de stat pentru susținerea zonelor celor mai defavorizate din Moldova. Iar această inițiativă se va concentra pe încurajarea investițiilor și a creării locurilor de muncă într-un context durabil.
„Prin această schemă vor fi sprijinite construcțiile pentru sănătate, pentru industria alimentară, construcțiile turistice și construcțiile de depozitare. Se vor finanța următoarele programe: program pentru dezvoltarea afacerilor mici, ajutor de până la 200,000 de euro, număr de beneficiari în prima etapă 10,000. Dacă se va atinge numărul de 10,000 programul se va extinde. Centre de radioterapie pentru copii și adulți pentru perioada 2019 – 2020, 20 de centre. Centre multifuncționale rurale și anume dorim ca cetățenii dintr-o comună să nu mai fie nevoiți să meargă în reședința de județ și să punem în aceste centre pentru care se acordă până la 200,000 de euro poștă, bănci, direcții agricole, reprezentanții APIA sau ANAF în așa fel încât cetățenii să meargă doar într-un loc la ei în localitate. Se poate acorda până la 25 de milioane de lei pentru acest lucru. Restul de programe o să vi le spună colegii dumneavoastră, o să le prezentați cetățenilor în perioada următoare”, a adăugat liderul PSD.
Dragnea a precizat că măsurile nu au caracter electoral: „2019 este anul când nivelul bugetului de stat, nivelul veniturilor ne permit să venim cu acest program destul de bine închegat de sprijin pentru judeţele din Moldova. În România sunt alegeri aproape în fiecare an. Dacă mergem pe logica asta, înseamnă că nu trebuie să mai faci nimic. Electoral, neelectoral, pe noi ne interesează ca acest program să înceapă să fie implementat. Este rolul tuturor instituţiilor statului, civile, să comunice acest program tuturor cetățenilor din Moldova, tuturor firmelor din Moldova, tuturor instituţiilor publice, pentru că acolo sunt câteva componente ale acestui program care pot determina începerea serioasă a unei creşteri serioase în această regiune, la care se adaugă proiectele mari de infrastructură care au fost iniţiate”, a mai spus Dragnea, conform agerpres.ro.
Regiunea Nord-Est se numără printre cele mai sărace zece regiuni ale Uniunii Europene, fiind afectată cronic de lipsa infrastructurii, care duce la pierderea potențialelor investiții.
PSD s-a opus anul trecut adoptării unei legi care să oblige guvernul să aloce bani pentru A8, autostrada Iași – Târgu Mureș, și a votat-o abia la presiunea societății civile. Chiar și după votarea legii, societatea civilă din Moldova a acuzat guvernul PSD de ignorarea proiectului și tergiversarea lucrărilor. În februarie a avut loc un protest la guvern, iar pe 20 aprilie e programat un marș motorizat Iași – Chișinău în semn de protest față de faptul că guvernul ignoră porțiunea de autostradă care ar lega Iași de Republica Moldova.