Amplele proteste stradale din ultimele cinci zile și izolarea politică fără precedent a PSD (atât pe plan intern, cât și pe plan extern) a turnat gaz pe focul nemulțumirilor mocnite din formațiunea social-democrată
Potrivit surselor „Evenimentului zilei”, ten siunile pesediste au escaladat constant în cursul zilei de sâmbătă, când premierul Sorin Grindeanu i-a transmis lui Liviu Dragnea, încă de la orele dimineții, că intenționează să abroge controversata Ordonanță 13.
Lui Grindeanu i s-a luat de Dragnea
De altfel, în cadrul unor discuții cu apropiații din partid, Sorin Grindeanu s-a plâns că Liviu Dragnea a ținut morțiș să „impună” Ordonanța 13 – exact în maniera în care a fost trecută: noaptea, fără a fi consemnată pe ordinea de zi și în absența unei dezbateri publice reale –, și că, acum, în urma izolării interne și externe, șeful PSD face pasul la offside și lasă întreaga răspundere pe umerii câtorva exponenți ai Guvernului.
Premierul vrea capul lui Iordache
Nemulțumirile lui Grindeanu s-au accentuat în ultimele zile, în contextul în care a fost exclus de la mai multe întrevederi Dragnea- Tăriceanu-Iordache, deși întâlnirile aveau ca scop statuarea unor strategii guvernamentale de ieșire din criza protestelor. Totodată, Grindeanu a solicitat demisia lui Iordache de la Justiție, explicând că aroganța acestuia prejudiciază întregul Cabinet. În schimb, Dragnea nu a dat încă „verde” unei astfel de demisii, susținând că orice „renunțare” guvernamentală trebuie să fie decisă într- o ședință a conducerii PSD, care se va organiza la începutul săptămânii.
Trinomul Ștefănescu- Vasilescu-Firea iese la atac
La rându-i, Dragnea e supărat pe Codrin Ștefănescu, Olguța Vasilescu și Gabriela Firea, care s-au încăpățânat să-i nesocotească directivele și i-au îndemnat pe fanii PSD să protesteze în jurul Cotroceniului. În realitate, potrivit acelorași surse, cei trei încearcă să-i forțeze mâna lui Dragnea și să impună organizarea unei contramani fes tații, la București, pe 9 februarie, deși președintele PSD militează pentru o „îngroparea treptată” a discuțiilor referitoare la episodul „Ordonanța 13”. Actualmente, Dragnea îl suspectează că Ștefănescu face jocuri subterane prin filiale pentru a-i destabiliza poziția.
Dragnea se ține de jilț
Potrivit acelorași surse, Dragnea intenționează să organizeze o ședință a liderilor PSD la începutul săptămânii. Actualmente, el caută soluții pentru a-și asigura supraviețuirea la cârma partidului și, totodată, pentru a menține PSD la Guvernare, pe fundalul celor mai ample proteste stradale din istoria postdecembristă