Președintele PSD, Liviu Dragnea, a venit luni seară la emisiunea „Sinteza Zilei”, la Antena 3 pentru a face precizări cu privire la fotografia lansată în spațiul public de către Victor Ponta, în care liderul PSD apare alături de George Maior și Kovesi.
Lideru PSD a declarat: „Nu știu despre ce e vorba în a doua fotografie, nu mă uit la televizor. Habar nu am dacă fotografia este reală sau nu. Nu am ascuns faptul că m-am întâlnit cu Maior, cu Coldea. Cred că era vorba de ziua SRI-ul atunci. Erau peste 100 de oameni din diverse insituții. Primeam invitație și mergeam. Mâine poimâine apare o poză cu mine și Vlase. Nu aveam de unde să știu că Kovesi și Maior stateau cu fundul pe protocoale secrete. Nu știu cum au făcut rost de poze. Să scoată toate pozele. Era un fotograf de la SRI care făcea poze tuturor. Faptul că într-o locație eu am poze cu unu și cu altu, nu mă compromite pe mine, ci pe ei, cât sunt de securiști. Nu văd de ce nu le dau pe toate.
De asemena, Dragnea a declarat că Guvernele au fost alcătuite de fiecare dată cu „viza lui Maior”, iar la momentul acesta Ponta și maior se dezic de Kovesi
„Maior nu avea de ce să se dea bine cu noua putere pentru că îl avea pe Ponta. Toate Guvernele au fost făcute cu viza lui Maior. Când a picat Guvernul Ungureanu, Crin cu mine, cu Ponta, cu Hellvig, am convenit să ne vedem cu Ponta la el acasă, ca să discutăm despre componența noului Guvern. M-a sunat când mergea spre Cotroceni, să nu facem Guvernul în seara asta. Ne-am întâlnit degeaba în seara aia. Ei au plecat a doua zi, iar după amiaza m-a sunat Crin și mi-a spus că în dimineața aia Ponta i-a arătat propunerile pentru noul Guvern. După care, la câteva zile, eu veneam de la munte, trebuia să ne vedem cu colegii din partid. Pe drum, Ponta încerca să îmi spună că maior a discutat cu el despre Guvern. Ca să mă convingă, mi l-a dat pe Maior la telefon. A fost o discuție supra realistă. Nu avea nevoie să se dea bine pe lângă noua putere. Și Maior și Ponta se dezic de Kovesi”.
„Nimic nu e întâmplător, acum câteva luni, Manda a început să vorbească tot mai serios despre protocoale și rolul lui Maior în protocoale. Maior trimitea tot felul de mesageri că nu e bine, că SRI avea anumite obiective. I-am spus: fiecare trebuie să plătească pentru ce a făcut.