Dragnea: Ponta ar putea rămâne şef la PSD până în 2017

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, nu exclude varianta ca PSD să nu mai organizeze congres, iar Victor Ponta să rămână şef până în 2017.

Întrebat dacă Ponta rămâne preşedinte al PSD până în 2017, Dragnea a răspuns: ”De ce nu?”.

Întrebat, ulterior, dacă în acest caz, în care Ponta va rămâne preşedintele partidului până în 2017, nu se mai face congres, Dragnea a răspuns: ”Congres? Asta vom stabili la Consiliul Naţional”.

Dragnea a spus că decizia de a organiza un consiliu naţional în martie este o decizie statutară, acest for fiind cel care va decide asupra datei şi ordinii de zi a congresului. ”Consiliul Naţional eeste organismul satutar care decide data, ordinea de zi şi locul de desfăşurare a congresului şi, în martie, la Consiliul Naţional, vom decide lucrul ăsta”, a spus Dragnea, citat Mediafax.