Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat marţi două proiecte de hotărâre – unul privind vacantarea mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea şi altul referitor la vacantarea postului de preşedinte al Camerei. Proiectele de hotărâre vor fi votate de plenul Camerei.

Grupurile parlamentare vor putea face ulterior propuneri pentru ocuparea postului de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

PNL, USR şi PMP au anunţat că o vor susţine pe Raluca Turcan pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Anunţul a fost făcut de liderii USR – Dan Barna, PMP – Eugen Tomac şi de liderul deputaţilor liberali – Raluca Turcan, într-o declaraţie comună de presă

Propunerea PSD pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor este Marcel Ciolacu, după cum a anunţat preşedintele interimar al formaţiunii, Viorica Dăncilă.

De asemenea, grupul UDMR l-a desemnat pe Kelemen Hunor drept candidat pentru această funcţie. Totodată, deputaţii Pro România urmează să decidă dacă vor merge cu un candidat propriu.

Ministerul Justiţiei a trimis marţi conducerii Camerei Deputaţilor informarea privind aducerea la îndeplinire a mandatului de executare a pedepsei închisorii în cazul lui Liviu Dragnea.

„Având în vedere prevederile art 7 (1) litera c din Legea nr. 96/206 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor potrivit cărora calitatea de deputat sau de senator încetează în caz de pierdere a drepturilor electorale, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune pierderea acestor drepturi vă informăm: Prin adresa nr. 40140/DSDRP din data de 28.05.2019, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a informat Ministerul Justiţiei privind depunerea la Penitenciarul Rahova Bucureşti, la data de 27.05.2019, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 71/27.05/2019, emis conform sentinţei penale nr. 377/21.06/2018 pronunţată de către ÎCCJ rămasă definitivă prin decizia penală nr. 142/27.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, a domnului Nicolae Liviu Dragnea, născut la data de 28.10.1962, fiul lui Dumitru şi Stanca. Executarea pedepsei a început la data de 27.05.2019”, se arată în adresa Ministerului Justiţiei.

 

Te-ar putea interesa și: