Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, la Vaslui, după ce a participat la o întâlnire cu membrii de partid din organizaţia judeţeană, că e important ca partidul să rămână unit. "Am spus că nu mă bag şi nu comentez în această perioadă nimic", a răspuns Dragnea întrebat ce părere are despre scandalul la scenă deschisă dintre Mihai Tudose și Carmen Dan după scandalul polițistului pedofil.
"Am avut o discuţie şi la Vaslui şi la Bacău şi la Suceava cu membrii de partid, cu primarii, cu viceprimarii, cu preşedinţii de consilii judeţene. Au fost discuţii bune, în care oamenii spun că partidul e important să rămână unit, să nu cedăm în faţa nimănui, ca să ne atingem obiectivele spuse în campania electorală şi anume: românii să trăiască mai bine, să aibă bani mai mulţi în buzunare, să fie un mediu de afaceri mai atractiv şi în alte planuri să facem tot ce ne stă în putinţă ca acolo unde nu e rânduială să punem rânduială şi să continuăm cu modificarea legislaţiei, pentru a stopa cât mai mult abuzurile", a afirmat Liviu Dragnea, scrie agerpres.ro.
Întrebat de ziarişti dacă se impune demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, sau dacă ar fi oportună o demisie a premierului Mihai Tudose, liderul PSD a refuzat să facă vreo declaraţie.
"Am spus că nu mă bag şi nu comentez în această perioadă nimic", a răspuns Dragnea.