Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri că nu a avut loc o şedinţă a coaliţiei înainte de întâlnirea social-democraţilor cu şeful statului.
"Nu am avut cum să avem şedinţă de coaliţie pentru că noi am fost ieri (joi - n.r.) la Cotroceni, dumnealor au fost astăzi (vineri - n.r.). Reuşim poate în zilele următoare să avem. Am vorbit la telefon cu fiecare aseară, le-am prezentat ce am spus eu la Cotroceni şi i-am rugat să ţină cont de faptul că m-aş bucura ca ceea ce am susţinut eu să susţină şi dumnealor, pe motivele pe care le-am prezentat public", a spus Dragnea, la sediul central al PSD.
Întrebat de ce Gabriel Oprea nu şi-a dat demisia din Guvern aşa cum a făcut Victor Ponta, Dragnea a răspuns: "Şi noi ne-am pus această întrebare".
"Este o întrebare pe care trebuie să i-o puneţi dumnealui. Şi noi ne-am pus această întrebare. Nu am vorbit cu dumnealui, o să vedem ce face în perioada următoare", a spus Dragnea.