DRAGNEA, primul mesaj după REFERENDUM. Șeful PSD și HOLOCAUSTUL

Liviu Dragnea, președintele PSD, transmite primul mesaj după eșecul referendumului, însă nu pe această temă, ci pe tema holocaustului, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România.

„Tragedia Holocaustului este permanent vie în memoria noastră, iar data de 9 octombrie, încărcată cu un simbolism aparte, ne obligă, și mai mult, pe fiecare dintre noi, să reflectăm asupra consecințelor tragice ale extremismului, ale acțiunilor discriminatorii, antisemite și rasiste.

Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România rămâne o mărturie dureroasă. Nu mai putem schimba acei ani; avem însă responsabilitatea de a păstra cu grijă lecția lor.

Libertatea, respectul și înțelegerea sunt valori pe care putem construi o societate sănătoasă, democratică, în deplin acord cu propria noastră identitate și cu valorile familiei europene din care facem parte”, scrie Dragnea pe Facebook.