Premierul Victor Ponta va fi consultat, vineri, de o echipă medicală care va decide dacă poate părăsi spitalul sau trebuie să mai rămână sub observaţie, în funcţie de aceasta mandatul lui Gabriel Oprea la conducerea Guvernului urmând să fie sau nu prelungit, a declarat pentru Mediafax Liviu Dragnea.
El l-a vizitat recent pe şeful Guvernului la spitalul din Turcia, unde Ponta a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchi şi păstrează legătura cu acesta.
"Mâine (vineri-n.r.), echipa medicală de la spitalul din Istanbul va decide dacă premierul poate să plece sau trebuie să mai rămână acolo. În funcţie de aceasta, premierul Victor Ponta va decide dacă va mai prelungi sau nu mandatul de preluare a prerogativelor sale în fruntea Guvernului pentru vicepremierul Gabriel Oprea", a spus Dragnea.
Referitor la perioda de inactivitate cauzată de necesitatea recuperării post-operatorii, Liviu Dragnea a precizat că există posibilitatea ca aceasta să fie de trei-patru săptămâni, dar că cei care vor decide sunt tot medicii care îl vor consulta vineri pe premier.
"Este o variantă (perioada de trei-patru săptămâni de inactivitate -n.r.), dar nu ştie nimeni cum va fi recuperarea, pentru că operaţia, fiind mai complicată decât s-a prevăzut iniţial, şi recuperarea este mult mai grea. A fost o operaţie extrem de complicată, practic genunchiul a fost distrus complet, şi ligamente, şi menisc. În funcţie de ce vor recomanda medicii - dacă se poate deplasa, dacă poate să meargă - în funcţie de asta va fi şi în activitate sau nu. Tot în funcţie de asta, va fi şi o prelungire sau nu a mandatului vicepremierului Gabriel Oprea”, a mai spus Dragnea.