Astăzi a fost o zi plină de agitație pentru PSD. Aceștia au avut programat un CExN în care s-au tranșat nominalizările pentru ministerele Transporturilor și Dezvoltării.

Vicepreședintele PSD, Marian Oprișan, ar fi ridicat, marți, în ședința Comitetului Executiv Național al partidului, varianta organizării unui Congres de alegeri în partid în acest an, spun surse din partid.

Potrivit RTNews, o variantă lansată în ședința CEX PSD se referă inclusiv la restructurarea Guvernului.

Întreg scandalul ar fi pornit de la faptul că deputatul Răzvan Cuc este în cărți pentru ministerul Transporturilor, deși acesta nu este susținut de organizația Giurgiu care l-a susținut pentru un mandat de deputat. Acum două săptămâni, Cuc s-ar fi transferat la organizația PSD Neamțca să poată fi numit în Guvern, conform anunțului făcut de Liviu Dragnea.

Oprișan ar fi spus, în ședința CEX, că artificiul cu transferul lui Cuc este un fel de „mangleală”.

Înainte de ședința PSD, Oprişan a declarat: „Dacă un ministru nu este susţinut de organizaţia din care provine înseamnă că este o imensă problemă.”

Preşedintele PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, a declarat marţi că organizaţia pe care o conduce îl susţine pe senatorul Cristian Marciu pentru funcţia de ministru al Transporturilor, ceea ce intră în contradicție cu dorința lui Liviu Dragnea.

Este important de menționat că Ionel Arsene, șeful PSD Neamț, este unul dintre cei mai loiali față de Liviu Dragnea. În organizația condusă de Arsene s-a transferat și Răzvan Cuc.

Te-ar putea interesa și: