Dragnea nu s-a mai putut ABŢINE în faţa magistraţilor: Sunt ŢINTA DNA-ului. Sunt trimis în judecată pe nişte BÂRFE la ŞPRIŢ

Liviu Dragnea, liderul PSD, a fost prezent la ICCJ pentru a fi audiat în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului (DGASPC) Telorman. Dragnea este acuzat că ar fi intervenit pentru angajarea la DGASPC şi menţinerea în funcţie a două angajate care lucrau de fapt la PSD.

Dragnea a negat, de asemenea, că ar fi discutat cu Floarea Alesu despre organigrama DGASPC, spunând că organigrama şi rectificările bugetare ale instituţiei aveau proceduri riguroase, iar competenţa era a Consiliului Director. El a mai spus că încearcă să înţeleagă de ce a fost trimis în judecată fără nicio probă, ci doar în baza unor "bârfe spuse la un şpriţ" şi a susţinut că a rămas "ţinta DNA".

"Niciodată doamna Alesu nu mi-a prezentat situaţia celor două angajate şi niciodată nu mi-a prezentat situaţia niciunui angajat. Am pus două reguli: prima, că orice discuţie se purta în prezenţa domnei director Magheru în cadrul Consiliului Judeţean Teleorman şi coordonatorului din partea CJ Teleorman al respectivei instituţiei şi cu şeful instituţiei. Niciodată eu singur cu el, că doar nu era o şuetă. A două regulă - am spus că vreau să se discute cu instituţiile subordonate, cu şefii, despre chestiuni care nu erau de competenţa noastră. În acest context, niciodată, nici doamna Alesu, nici altcineva nu m-a informat, nu mi-a spus că cele două angajate nu ar veni la direcţie şi ar încasa salariul fără să muncească. Doamna Anisa (Anisa Stoica -m.r.) atăzi, aici, a spus clar că nu i-am zis niciodată să nu vină la serviciu", le-a declarat Dragnea magistraţilor.

Liviu Dragnea a mai afirmat în instanţă că de când a fost trimis în judecată a auzit bârfe, aşa că spune şi el ce a auzit: "S-a tot vorbit în ultima perioadă prin Alexandria că li s-ar fi sugerat celor două - repet, nu am nicio dovadă, dar ştiţi cum e cu zvonurile - că dacă ar spune câte ceva despre mine că să ajung în această situaţie ar primi o pedeapsă mai uşoară. Nu ştiu dacă este adevărat sau nu, dar mi-am pus şi eu această întrebare. Floarea Alesu a spus că discută cu mine organigrama instituţiei. Asta este în competenţa Consiliului Director, deci este greşită această afirmaţie. Organigrama nu se depune la mine. Rectificările bugetare, spunea Alesu că le discută cu mine. Vă spun câteva lucruri: eu respect foarte mult DNA-ul, dar va prezint realitatea. Nu aveam cum să mă întâlnesc şi să discut cu Floarea Alesu despre organigramă şi rectificări bugetare, doar noi doi. Toate aceste chestiuni aveau proceduri riguroase, iar competenţa era a Consiliului Director".

Liderul PSD a mai spus că din cei aproape 2.000 de oameni angajaţi în instituţiile subordonate Consiliului Judeţean Teleorman foarte mulţi erau din cadrul PSD şi de la alte partide politice. "Eu mă întreb firesc - ar fi trebuit să mă interesez de fiecare angajat membru PSD dacă merge la serviciu? Eu nu merg nici acum în fiecare zi la sediul de partid. Nici atunci. Eu ajungeam la sediul de partid cam la două săptămâni. Au fost perioade în care nu ajungea niciunul câte o lună. Când noi aveam Birou Permanent judeţean însemna că veaneau toţi membrii, şoferii, primarii, consilieri judeţeni, multă lume".

"Aş vrea să închei, domnule preşedinte. Aşa cum am spus de la început, am citit dosarul, rechizitoriile, declaraţiile. Încerc să înţeleg de ce am fost trimis în judecată fără nicio probă, doar pe nişte declaratii, nişte feelinguri, nişte bârfe spuse la un şpriţ. Nu am reuşit să înţeleg. Ce să mai spun, am rămas şi sunt ţinta DNA-ului", a mai afirmat Dragnea în faţa magistraţilor, în timp ce se îndepărta de microfon.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost  trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, fiind acuzat alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman.