DRAGNEA primeşte o LOVITURĂ dură. Ce DECIZIE au luat judecătorii de la TB în dosarul BELINA

Tribunalul Bucureşti a decis, luni, începerea judecării pe fond în dosarul Belina, în care Sevil Shhaideh, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, este acuzată de abuz în serviciu.

„Constată legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în hotărârea tribunalului.

Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a fost trimisă în judecată în dosarul "Belina" în iunie 2018, fiind acuzată de abuz în serviciu.

Pentru complicitate la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni a fost deferită justiţiei şi Ionela Stoian (fostă Vasile), director în cadrul MDRAP la data faptelor.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Adrian Ionuţ Gâdea, la data faptelor preşedinte al CJ Teleorman; Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria; Rodica Guşă, asistent registrator la Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria.

Procurorii susţin că în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, iar după doar câteva zile, cele două proprietăţi, cu suprafeţe de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal unei firme private, pentru realizarea transferului de proprietate fiind adoptată HG 943/2013, act cu caracter individual, prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale.

Potrivit anchetatorilor, Insula Belina şi Braţul Pavel, fiind situate în albia minoră a Dunării, fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, astfel că nu puteau fi trecute în proprietatea unui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege.

"Concret, în perioada 23 septembrie - decembrie 2013, în calitate de secretar de stat, inculpata Sevil Shhaideh a iniţiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare şi a prezentat Guvernului pentru aprobare un proiect de hotărâre de guvern (ce se va numi HG 943/2013), precum şi nota de fundamentare pe care a semnat-o, în calitate de iniţiator. Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel către domeniul public al judeţului Teleorman şi administrarea Consiliului Judeţean Teleorman. Aceasta - în condiţiile în care inculpata cunoştea că în acest mod întocmeşte acte care încalcă o serie de dispoziţii legale", susţinea DNA.

Conform procurorilor, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei, pe parcursul circuitului de avizare, formulaseră deja observaţii prin care semnalau că există aspecte de nelegalitate în ceea ce priveşte transferul, aspecte ce au fost ignorate, relatează Agerpres.