Întâlnire Dragnea-Klemm. Ce subiect ARZĂTOR au discutat cei doi. Dezvăluiri din CULISE

Liviu Dragnea a dezvăluit o parte din discuția pe care a avut-o cu ambasadorul american, Hans Klemm, la București. Liderul PSD i-a transmis lui Klemm că legile Justiției vor fi votate în Parlament.

"Am avut o discuție, am avut o întâlnire, dl ambasador a solicitat cam de două săptămâni această întâlnire, acum am putut să găsesc loc în program, l-am primit. Am discutat despre un eveniment care este extreme de important pentru România — acel forum economic "Trade Winds", pe care l-am discutat cu dumnealui și cu un reprezentant al unor companii americane în luna martie. A fost o primă vizită în România a unui număr semnificativ de companii.

Au existat atunci niște discuții despre o foaie de parcurs care i-a fost înmânată lui Sorin Grindeanu. (...) Suntem pe ultima sută de metri, suntem în grafic cu organizarea acestui eveniment. Am discutat, de asemenea, despre celebrele intenții de modificare a legilor Justiției", a spus Dragnea la Bistrița.  

El a precizat că i-a comunicat ambasadorului SUA că legile Justiției  vor fi dezbătute în Parlament și a reafirmat că susține propunerile ministrului Tudorel Toader. "I-am spus dlui ambasador ceea ce am spus și public (...) că legile vor fi votate în Parlament și noi o să ne uităm cu atenție pe toate argumentele care au ieșit și care vor ieși în continuare pentru una sau alta din variante și va începe dezbaterea care se va finaliza în Parlament și numai acolo cu aceste proiecte de lege, asigurându-l că nu se pune problema ca și aceste legi să afecteze bunul mers al Justiției. (...) Am văzut poziția UNJC, Asociației magistraților, altor specialiști care susțin într-o mare măsură aceste propuneri ale ministrului Toader pe care eu îl susțin. După ce am văzut propunerile am convingerea că vor schimba în bine un sistem pe care toți îl dorim mai eficient, care să cuprindă răspundere pentru magistrați și să crească independența judecătorilor și sentimentul nostru că ei pot să judece fără să fie influențați de nimeni", a spus liderul PSD.