Dosarul angajărilor fictive, în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanță la trei ani și șase luni de închisoare, va fi judecat de Completul 2.
Completul 2 este format din judecătorii Enceanu Simona Daniela, Rog Tatiana Lucia, Rus Alexandra Iuliana, Mera Luciana și Popa Rodica Aida.
Dosarul va fi judecat până la sfârșitul anului, iar din ianuarie urmează să se facă o altă tragere la sorți a competurilor de judecată.
ÎCCJ a organizat, joi, o nouă tragere la sorți a competurilor de judecători valabile pentru anul 2018, informează Mediafax.
Secţia pentru judecători a CSM a recomandat, săptămâna trecută, ca Instanţa supremă să efectueze o nouă tragere la sorţi a completurilor de 5 pentru anul 2018, dar şi mărirea numărului acestor completuri de la 4 la 6 (3 în materie penală şi 3 în materie civilă).
Tot atunci, Secţia CSM a explicat procedura pe care Instanţa supremă trebuie să o urmeze în privinţa tragerii la sorţi a completurilor de 5 judecători.
Astfel, se recomandă înfiinţarea unui număr optim de 6 completuri de 5 judecători, respectiv 3 completuri în materie penală şi 3 în materie civilă.
Tragerea la sorţi se realizează cu ajutorul unor bile cu numele tuturor judecătorilor, introduse în urne separate corespunzătoare completurilor în materie penală şi civilă.