Editura Evenimentul si Capital

Ce i-a făcut Irina lui Dragnea? LOVITURĂ DE RĂSUNET! S-a ajuns la Bruxelles, la cel mai înalt nivel. Listă selectă

Autor: | | 13 Comentarii | 201856 Vizualizari

Mai-marii noştri și-au trimis copiii la Reprezentanţa României de la Bruxelles, deși aceștia nu au aproape nicio experiență diplomatică, iar singurul criteriu pe baza căruia au ajuns acolo este numele părinților. Astfel, deşi intră în contradicţie cu orice normă elementară de diplomaţie, odraslele foştilor miniştri, şefi SIE şi judecători CCR sunt figuri de marcă la Bruxelles, unde încasează sume lunare consistente. Inclusiv fratele Irinei Tănase, iubita lui Dragnea, a ajuns să ne reprezinte țara în Uniunea Europeană.

Iată lista „piloșilor”:

„1. Ramona Niţă face parte din secţia „Transport, Telecomunicaţii, Energie“ a Reprezentanţei. Este fiica fostului ministru PSD al Energiei, Constantin Niţă, condamnat vara trecută la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Niţă a fost eliberat în decembrie, după decizia CCR care a desfiinţat sentinţele date de completurile de cinci judecători de la Curtea Supremă. Procesul său va fi rejudecat.

2. Alexandru Pogea este fiul lui Gheorghe Pogea, fost ministru de Finanţe în Guvernul Boc, ajuns la acea vreme în Executiv cu susţinerea lui Adriean Videanu. Alexandru Pogea este coordonatorul secţiei „Transport, Telecomunicaţii, Energie“ din cadrul Reprezentanţei, deci este şeful Ramonei Niţă. La Bruxelles, fiul unui fost ministru PDL este şeful fiicei unui fost ministru PSD. În 2009, când PSD şi PDL erau împreună la guvernare, Gheorghe Pogea şi Constantin Niţă erau colegi de Guvern. Pogea-tatăl era la Finanţe, iar Niţă-tatăl era la IMM-uri. „Alexandru Pogea e de vreo 8 ani la Reprezentanţă şi nu se dă dus. Oficial, mandatul său ar fi trebuit să expire după patru ani, dar a tot fost prelungit până azi, la propunerea Ministerului Energiei, controlat în continuare de Constantin Niţă“, susţin surse guvernamentale.

3. Mihnea Sarcă e fiul fostului director adjunct al SIE, Vasilică Sarcă, trecut în rezervă anul trecut de preşedintele Klaus Iohannis. Mihnea Sarcă e angajat la Bruxelles în Secţia Afaceri Economice şi Financiare, unde se ocupă de dosare ce ţin de sectorul bancar şi piaţa de capital. Potrivit surselor citate, Mihnea Sarcă a fost propus la post de Banca Naţională, instituţie condusă de Mugur Isărescu.

4. Diana Cliveti a fost repartizată la „Politica Externă de Securitate şi Apărare“. Diana Cliveti este fiica Minodorei Cliveti, fost parlamentar PSD de Bacău între 2000 şi 2008, apropiată de fostul sforar social-democrat Viorel Hrebenciuc. Înainte de a ajunge la Bruxelles, Diana Cliveti a lucrat la Ambasada României în Grecia, când ambasador era George Ciamba, actualul ministru pentru Afaceri Europene.

5. Andreea Seucan coordonează secţia „Afaceri Interne” din cadrul Reprezentanţei României la Bruxelles. Este fiica Aspaziei Cojocaru, fost judecător CCR, cea care, la validarea Referendumului din 2012, a înclinat balanţa în favoarea lui Traian Băsescu. Andreea Seucan este soţia lui Claudiu Seucan, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei pe vremea guvernării Năstase.

6. Iulian Tănase se ocupă la Reprezentanţă de „Relaţii Comericale Externe“. Cine este Iulian Tănase? Fratele Irinei Tănase, iubita lui Liviu Dragnea. Potrivit surselor diplomatice, Iulian Tănase a fost trimis la Bruxelles în urmă cu cinci ani, când relaţia dintre sora sa şi liderul PSD era la început. A rămas acolo la propunerea Ministerului pentru IMM-uri, condus de Radu Oprea, unul dintre apropiaţii lui Dragnea. Curăţenie ratată în 2017 Surse din MAE au declarat pentru „Adevărul“ că fostul ministru pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a făcut, în 2017, o analiză a tuturor diplomaţilor trimişi de România la Bruxelles. Raportul a ajuns pe masa premierului Mihai Tudose.

Seicii AU UMPLUT-O DE BANI pe Simona Halep! Ce SUMA URIASA a incasat pentru FINALA de la Doha

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:12 Ce spune Poliția Română despre dosarul anti-Kovesi 22:31 Scrisoarea de RECOMANDARE a Laurei Codruţa Kovesi trimisă Parlamentului European 18:27 Stare de ALERTĂ în Rusia. O clădire a Universității Sankt Petersburg s-a PRĂBUȘIT și mai multe persoane sunt PRINSE sub dărâmături. Breaking News 16:22 Turcescu: „Kovesi ar putea candida la prezidențiale" 11:20 BREAKING NEWS. TOADER, lovitură DECISIVĂ pentru KOVESI. Fosta șefă a DNA nu se aștepta la AȘA CEVA! 23:33 Lazăr RĂSPUNDE acuzațiilor. INTERVENȚIE de ULTIMA ORĂ a procurorului general. ACUZAȚIILE „sunt neavenite și urmăresc destabilizarea Ministerului” 23:30 BREAKING NEWS! SEBASTIAN GHIȚĂ: ESTE INIMAGINABIL ce lucru o FACE SĂ MINTĂ 23:25 Kovesi ÎL TRAGE ÎN GROAPĂ pe Augustin Lazăr. Există un mic detaliu care îl poate distruge pe Procurorul General. News alert în Justiţie 23:20 UPDATE. AMENINŢARE CU BOMBĂ la România TV! Geniştii în alertă! Ion Cristoiu se află în clădirea televiziunii. Breaking news în media 23:11 DEZASTRU pentru Kovesi. ACUZAȚIILE oficiale ale SIIJ. Fosta șefă a DNA ar fi luat sute de mii de lei 22:43 Un MARTOR-CHEIE a făcut DECLARAȚII explozive. Noi informații despre Kovesi și ZBORUL în Jakarta 20:50 UPDATE. A fost RESPINSĂ CEREREA LAUREI KOVESI! ADINA FLOREA, în continuare procurorul de caz 17:30 OPERAŢIUNEA STRICT SECRET, Kovesi şi dosarul în care e suspectă. Fostul şef al Poliţiei Române lansează MAREA BOMBĂ: „Totul s-a organizat la nivel de minister” Breaking news 13:43 Avocatul Piperea, despre CITAREA Kovesi: „E un concurs de infracțiuni care ar putea determina o pedeapsă chiar de 10 ani. Este un cumul de acuzații grave." 12:27 News ALERT! PONTA, la ieșirea din sediul PARCHETULUI GENERAL. PROCURORII nu i-au ARĂTAT ce CONȚINE DOSARUL 12:24 Dan Andronic, despre AUDIEREA lui KOVESI: „Nu are cum să evite cerea PARCHETULUI”. News alert 22:57 BĂTĂLIA TITANILOR: Kovesi și Ponta FAȚĂ ÎN FAȚĂ! Via lui Ghiță o va TORPILA pe Kovesi 21:17 Ghiță și MOMENTUL ADEVĂRULUI despre Kovesi: „Ea a încercat să îmi închidă gura pentru că știam ce a făcut în tinerețe” 20:35 Ponta aruncă bomba: TRECUTUL Laurei Kovesi ESTE ALTUL DECÂT CEL ŞTIUT. Ce s-a întâmplat, de fapt, la vizita din vie? Breaking news 18:21 Ion Cristoiu devoalează anomalia din comportamentul Laurei Codruţa Kovesi: „Pentru prima dată, ea pune mâna pe telefon”