Liderul PSD, Liviu Dragnea, a vorbit despre întâlnirea sa secretă cu Hans Klemm, ambasadorul SUA la București, acesta fiind considerat un pilon de rezistență.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a avut, miercuri, o întrevedere cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, principalul subiect de discuţie vizând consolidarea Parteneriatului strategic - "prioritate a agendei de politică externă a României", a informat, printr-un comunicat de presă, forul legislativ.
„Dincolo de dimensiunea apărării şi securităţii regionale, care a reprezentat şi continuă să reprezinte pilonul de bază al Parteneriatului strategic, interacţiunile bilaterale acoperă o zonă extrem de vastă de domenii.
În prezent, se acordă o atenţie prioritară consolidării dimensiunii economice a acestuia. Astfel de întâlniri sunt extrem de benefice, în special în perspectiva vizitei din septembrie a secretarului pentru Energie, Richard Perry, care va participa la Summitul Celor Trei Mări”, a declarat Liviu Dragnea, potrivit comunicatului Camerei Deputaţilor.