Dragnea, în situaţie critică la Rahova! Granzii l-au „rezolvat” în stilul clasic

LIVIU DRAGNEA

Încarcerat la Penitenciarul Rahova, Liviu Dragnea trece prin cele mai grele momente de când a ajuns în spatele gratiilor.

Totul i se trage de la interviul acordat fostei sale consiliere Anca Alexandrescu şi difuzat la Realitatea Plus.

Conform gândul.ro, avocata lui Dragnea,  Flavia Teodosiu, a reacționat după ce clientul ei a fost pedepsit de conducerea penitenciarului.

Din cauza acelui interviu, Dragnea a primit o sancțiune disciplinară constând în retragerea dreptului la pachete pentru 30 de zile.

Mai mult, dialogul cu Anca Alexandrescu l-a costat şi mai scump pe Dragnea: sursele gândul.ro susțin „că din 26 iunie 2020, fostul lider PSD nu mai părăsește celula decât o oră pe zi”.

Apărătorii fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor nu înţeleg această reacţie având în vedere că însuşi directorul închisorii ar fi aprobat interviul.

Dragnea a fost lovit în plin şi de un ordin al directorului Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), prin care i s-a retras și dreptul la muncă.

„Această sancțiune administrativă nu a fost contestată de Liviu Dragnea, el sperând ca decizia să fie anulată cât mai curând”, arată sursa citată.

Totuşi, Dragnea a contestat prima sancțiune disciplinară , adică „retragerea dreptului la pachete”.

Plângerea lui a ajuns la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, care a admis în parte contestația și a redus perioada la jumătate.

De cealaltă parte, reprezentanții penitenciarului au atacat în instanță decizia, iar războiul pachetelor continuă.

Termenul acestei acțiuni a fost fixat pentru data de 8 septembrie, la Judecătoria Sectorului 5.

„Complet: C 6 penal camera de consiliu. Tip solutie: Termen intermediar. Soluția pe scurt: Rezoluţie 28.08.2020 – Preschimbă termenul de judecată la 8.09.2020, faţă de împrejurarea că la acelaşi termen va fi judecat şi dosarul nr.16124/302/2020 privind aceleaşi părţi”, se arată în decizia instanței de judecată.

Amintim că după ce Realitatea Plus a anunţat un interviu din închisoare cu Liviu Dragnea, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a precizat că din 16 martie, de când a fost instituită starea de urgenţă în contextul pandemiei de COVID-19, nu a aprobat solicitări de intervievare a unor persoane private de libertate, nici fizic, nici online.

„Directorul penitenciarului e cel care a aprobat lista cu persoanele cu care ai dreptul să ai contact telefonic, iar el a aprobat cererea jurnalistului de la Realitatea Plus.

Convorbirea s-a desfășurat online, ca în cazul în care ar fi existat un incident de securitate sau nu le-ar fi convenit ceva din discuția pe care au avut-o cei doi, penitenciarul ar fi putut să întrerupă această convorbire, lucru care nu s-a întâmplat.

Dar, iată că acum Liviu Dragnea are această restricție la muncă”, a declarat avocata Flavia Teodosiu cu privire la această situaţie.

La 27 mai 2019, Dragnea era încarcerat la Penitenciarul Rahova după ce fusese condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul DGASP Teleorman.

sursa: gandul.ro