Liviu Dragnea devine foarte nervos atunci când jurnaliștii îl întreabă despre o eventuală condamndare. Liderul PSD i-a spus unei jurnaliste din televiziune că „asta este preocuparea ei şi de aceea trebuie să doarmă liniştită”. Nu este prima dată când Liviu Dragnea are reacţii nervoase la adresa presei.
La doar o zi după ce DNA a cerut şapte ani şi jumătate de închisoare cu executare, Liviu Dragnea este din ce în ce mai nervos. „Înţeleg preocuparea ta, că trebuie să dormi liniştită noaptea. Am vorbit ieri despre asta, dar discutăm că este mai important decât economia. Procurorii au cerut, aşa cer mai ales pentru cei pe care îi apreciază, nu există argument, nu există probe”, a răspund Liviu Dragnea.
Totodată Dragnea a dezmințit fapte de care este acuzat. „Aici este decizia instanţei, că am văzut ieri o declaraţie care m-a afectat. O fostă directoare a spus cum a fost ameninţată de procurori că o să moară de foame dacă nu spune despre mine”, a mai spus Dragnea, la Parlament.
Liderul PSD a avut o atitudine similară și luni când a refuzat să explice acuzaţiile pe care i le aduce preşedintelui Klaus Iohannis, iar un reprezentant al biroului de presă a oprit microfonul unui jurnalist.
DNA cere pedeapsă cu executare pentru Liviu Dragnea în cazul cazul de corupție în care Liviu Dragnea este judecat pentru instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre de partid la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman. Preşedintele PSD are deja o condamnare cu suspendare, în dosarul “Referendumul”.