Avocatul fostei soții a liderului PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că a înaintat o excepție privind nelegalitatea compunerii completului de judecată al ÎCCJ. El a anunțat și că va contesta decizia de amânare a formării unor noi complete de judecată până în 2019.
„Am înaintat la dosar, în numele clientei mele din aşa zisul dosar Bombonica, o excepţie privind nelegala compunere a completului de judecată P1 al ÎCCJ. Urmează să depun acţiunea administrativă în anularea hotărârilor colegiului de conducere, însă nicidecum la instanţa de contencios administrativ, respectiv la Curtea de apel Bucureşti, care văd că deja este sesizată”, a declarat Adrian Toni Neacșu.
El a mai anunțat că plângerea prealabilă, privind nelegalitatea Hotărârilor Colegiului de Conducere de stabilire a completelor de cinci judecători, precum și a Regulamentului ÎCCJ referitor la aceeași problemă, a fost respinsă.
„Plângerea prelabilă a fost respinsă, cu aceeaşi motivare, în esenţă, prin care conducerea ÎCCJ şi-a susţinut cererea de respingere a cererii Premierului cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională. Pe scurt, ar fi vorba de prevederi neclare ale Legii 304/2004, existând 2 articole contradictorii cu privire la conducerea completelor de 5 judecători, anterior Legii nr. 207/2018 (art. 32 şi 33). Ca şi în precedent, apreciez, cu tot respectul profesional şi personal de care sunt în stare, imaginaţia interpretativă a conducerii ÎCCJ, deşi consider că argumentele nu se susţin juridic”, mai scrie Neacșu.
Neacșu a mai scris că va participa la ședința CCR din 7 noiembrie, în care se va discuta posibilul conflict juridic între Parlament și ÎCCJ.
„Toată atenţia mea este îndreptată acum spre Curtea Constituţională, unde probabil voi şi asista la şedinţa din 7 noiembrie, singura autoritate care poate stabili dacă există şi cât de amplu este conflictul juridic dintre legiuitor şi ÎCCJ prin crearea de către aceasta din urmă a propriilor norme de procedură, care exced legii de organizare judecătorească. Miza, pe care mi-o asum, nu o reprezintă un dosar sau altul şi nici măcar compunerea completelor de 5 judecători ci recunoaşterea realităţii juridice că din 2014 în România a existat, împotriva Constituţiei, o instanţă extraordinară”, a mai scris Neacșu.
„Miza, pe care mi-o asum, nu o reprezintă un dosar sau altul și nici măcar compunerea completelor de 5 judecători ci recunoașterea realității juridice că din 2014 în România a existat, împotriva Constituției, o instanță extraordinară.”, a mai scris Neacșu, pe pagina de Facebook.
Toni Neacșu este avocatul fostei soții a lui Liviu Dragnea, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care președintele PSD a fost condamnat în prima instanță la trei ani și șase luni de închisoare.