Documentul care îi poate încheia cariera politică lui Dragnea. Ce vor cere avocații liderului PSD la următorul termen

Documentul care îi poate încheia cariera politică lui Dragnea. Ce vor cere avocații liderului PSD la următorul termen

Documentul prin care DNA a solicitat schimbarea unor încadrări juridice în cazul lui Liviu Dragnea și a altor doi inculpați din procesul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman a fost făcut public. Ceilalți doi inculpați despre care se face vorbire în cerere sunt Rodica Miloș și Olguța Șefu.

DNA a solicitat schimbarea unor încadrări juridice în cazul lui Liviu Dragnea și a altor doi inculpați din procesul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman. Solicitarea DNA a fost făcută în martie şi anunţată de procurorul de ședință, Raluca Mirică, la termenul din 15 aprilie, dar nu a spus despre ce inculpați este vorba.

Ne puteți urmări și pe Google News

Avocatul lui Liviu Dragnea, Marian Nazat, a cerut instanței să se pronunțe public asupra solicitării DNA. Dacă va fi cazul unei respingeri, avocații vor cere încetarea procesului penal pentru că ar fi intervenit prescripția, a arătat Nazat. În cazul unei admiteri, avocatul a solicitat instanței timp să pregătească apărarea pentru că e vorba despre alte acuzații. Un alt avocat din dosar, Adrian Toni Neacşu, a declarat că, la termenul din 20 mai, va solicita amânarea procesului tocmai ca să formuleze apărări faţă de noile acuzaţii, informează G4media.

DNA solicită schimbarea încadrării juridice în cazul lui Liviu Dragnea din instigare la fals intelectual în formă continuă în instigare la fals intelectual în formă continuată. Pentru această infracțiune, instanța de fond l-a achitat în unanimitate pe liderul PSD, însă DNA a făcut apel și solicită condamnarea. 

De asemenea, DNA a solicitat schimbarea încadrării juridice din fals intelectual în formă continuă în fals intelectual în formă continuată în cazul Olguței Șefu, fost director executiv adjunct la Protecția Copilului Teleorman, iar în cazul Rodicăi Miloș, fost director executiv la aceeași instituție, din abuz în serviciu în formă continuă în abuz în serviciu în formă continuă continuată.

Instituția nu explică în cerere care este motivul pentru care solicită schimbarea încadrării juridice în cazul celor 3 infracțiuni pentru care sunt acuzați Liviu Dragnea, Olguța Șefu și Rodica Miloș, însă răspunsul vine indirect din partea apărării. 

„Nici în cazul inculpatului Dragnea Nicolae Liviu noua încadrare nu schimbă cu nimic starea de fapt reținută în sarcina acestuia, situație de fapt cunoscută de acesta încă din faza de urmărire penală și menținută pe tot parcursul procesului penal.

Pentru a reține această din urmă formă a infracțiunii menționez că inițial în sarcina inculpatului prin ordonanța din data de 01.04.2016 s-a dispus extinderea urmăririi penale in personam cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare la fals intelectual în formă continuată (…).

Prin ordonanța din data de 03.06.2016 s-a dispus extinderea urmăririi penale și cu privire la alte acte materiale ale infracțiunii de instigare la fals intelectual și ulterior schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de instigare la fals intelectual în formă continuată, în aceeași infracțiune în formă continuă.

Iar prin ordonanța din data de 06.06.2016 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Dragnea Nicolae Liviu cu privire la infracțiunea de instigare la fals intelectual în formă continuă vizând perioada 07.07.2006 – 18.12.2012.

Având în vedere aspectele teoretice menționate mai sus cu privire la infracțiunea de fals intelectual, la forma calificată a acesteia, la legea penală mai favorabilă și raportat la modalitatea în care autoarea Alesu Floarea a comis fapta de autorat la fals intelectual consider că încadrarea corectă este de instigare la fals intelectual în formă continuată, prevăzută de articolul 25 Cod penal raportat la articolul 17 litera c din Legea 78/2000 raportat la articolul 289 Cod penal cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 Cod penal din 1969 și articolul 5 Cod penal,”, arată procuroarea DNA.

Diferența dintre cele două infracţiuni ar fi termenul de la care curge termenul de prescripţie.

Potrivit articolului 321 din Codul penal, falsul intelectual (şi instigarea la fals) se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar termenul de prescripţie generală este de 5 ani, iar cel de prescripţie specială de 7,5 ani.

Potrivit articolului 154 din Codul penal, alineatul 2, „termenele (de curgere a prescripţiei – n.r.) încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act”.

„De ce DNA a făcut o cerere de preschimbare a încadrării juridice – din abuz în serviciu în formă continuă în abuz în serviciu în formă continuă continuată în cazul inculpatei Miloş Rodica, din fals intelectual în formă continuă în fals intelectual în formă continuată în cazul inculpatei Şefu Olguţa şi din instigare la fals intelectual în formă continuă în instigare la fals intelectual în formă continuată în cazul inculpatului Dragnea Nicolae Liviu – în dosarul 2401/1/2018 de pe rolul ÎCCJ în condiţiile în care această solicitare duce la prelungirea duratei procesului penal?”, au întrebat reprezentanți ai G4media.

„În cursul judecății, procurorul exercită rol activ în vederea aflării adevărului și respectării dispozițiilor legale și formulează cereri, ridică excepții și pune concluzii motivate.

În exercitarea acestor prerogative conferite de lege, procurorul a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice în dosarul nr. 2401/1/2017 aflat pe rolul ICCJ – Completul de 5 judecători, la termenul de judecată din data de 18.03.2019.

Cauza aflându-se în faza de judecată, ședințele, inclusiv cea din 18.03.2019, sunt publice, accesibile jurnaliștilor, astfel încât solicitările formulate de procuror și motivarea acestora rezultă din încheierile de ședință precum și din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, care poate fi accesibil reprezentaților mass media în condițiile prevăzute de lege”, a arătat DNA.

Ultimul termen din procesul lui Liviu Dragnea este programat pe 20 mai. Tot atunci, CCR urmează să se pronunţe cu privirea la sesizarea lui Florin Iordache privind inexistenţa completurilor de 3 judecători de la ICCJ. Dacă CCR admite sesizarea lui Iordache, consecinţa directă asupra dosarului lui Liviu Dragnea ar fi că instanţa de apel va fi nevoită să dispună rejudecarea procesului de fond.

În iunie anul trecut, un complet de 3 judecători al ICCJ format din magistrații Constantin Epure, Gianina Arghir și Ștefan Pistol l-a condamnat la 3 ani și jumătate de detenție cu executare pe liderul PSD, Liviu Dragnea. Judecătorul Pistol a făcut opinie separată în sensul achitării.

Dragnea este acuzat, ca pe vremea când era șeful CJ Teleorman, ar fi determinat angajarea a două secretare de la PSD la Protecția Copilului Teleorman. Cele două secretare nu s-ar fi dus la serviciu, ci au lucrat în continuare pentru PSD Teleorman (unde șef era Liviu Dragnea), în schimb au încasat salariu de la Protecția Copilului Teleorman.