Preşedintele PSD Liviu Dragnea îl invită pe premierul Dacian Cioloş, pe Facebook, să clarifice ce evaluări a făcut atunci când a majorat suma necesară achiziţionării Cuminţeniei Pământului de la 5 milioane de euro (cât a fost mandatul Comisiei de negociere, în timpul guvernării PSD) la 11 milioane de euro.
„Cumințenia Pământului nu poate fi scoasă din România. Mandatul Comisiei de negociere a fost pentru 5 milioane euro în Guvernarea PSD. Guvernul Cioloș majorează suma la 11 milioane euro. Îl invit pe premier la un simplu exercițiu de transparență: în urma căror evaluări s-a ajuns la această sumă? Chiar a fost interesat acest Guvern de opera lui Constantin Brâncuși sau am asistat la o campanie electorală mascată? Sau sunt și alte interese oculte?”, întreabă Liviu Dragnea.