Decizia s-a luat încă de acum două săptămâni, la Neptun, ieri, la Comitetul Executiv Național s-au validat candidații, însă negocierile s-au prelungit și în cursul nopții trecute. Bătălia se dă între oamenii lui Dragnea, cei care au fost cu el și s-au lepădat de el și cei care i-au rămas fideli. Vârful de lance al celor din urmă este Codrin Ștefănescu. Acesta s-a înscris și, chiar și spre surprinderea lui, i-a fost validată, în CEx, candidatura pentru funcția de secretar general, funcție deținută și pe vremea lui Dragnea.

Pentru funcţia de preşedinte al PSD candidează: Viorica Dăncilă, Şerban Nicolae, Liviu Pleşoianu şi Ecaterina Andronescu.

Daniel Suciu, Daniel Florea şi Sorin Bota aspiră, fiecare, să devină unul dintre secunzii președintelui; ei candidează la șefia executivă a PSD. Pentru funcția de secretar general s-au înscris: Mihai Fifor, Codrin Ştefănescu, Gabriel Petrea, Felix Stroe şi Rodica Nassar.

La casele de pariuri interne se mizează puternic pe echipa: Viorica Dăncilă, Daniel Suciu și Mihai Fifor.

Ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici a fost, în acest an, într-o continuă campanie de imagine. S-a văzut comisar european, și-a dorit să fie vicepremier și pentru a apăsa pe accelerație s-a înscris în cursă la președinția executivă a PSD. Apoi, după ce a obținut promisiunea funcției de vicepremier, a declarat că s-a înscris „doar pentru a ridica nivelul competiției”, și s-a retras. În CEx, Teodorovici a mers la cacealma și a propus ca cel care pierde în partid să se retragă şi din funcţia deţinută în Guvern, dar propunerea lui nu a fost acceptată. „Eu nu am încercat decât să ridic nivelul competiţiei şi să spun foarte clar, să aduc ceva în plus şi pentru a demonstra că nu am niciun fel de teamă de niciun fel de competiţie am spus foarte clar că ar fi foarte corect ca cel care pierde să se şi retragă din funcţia pe care o deţine. Am spus ori mergem în această variantă, ori mă retrag. Ca oficial, ca demnitar, ca ministru într-un Guvern trebuie să faci ce trebuie să faci pentru ţară în primul rând, pentru Guvern şi mai târziu pentru partid. Plecând de la un principiu, care din punctul meu de vedere nu a fost corect aplicat, am ridicat această provocare cu atât mai mult cu cât nu mă temeam de niciun fel de competiţie, cu atât mai mult în aceasta în care mă înscrisesem acum câteva zile”, a declarat Teodorovici. Acesta a spus că o va vota pe Viorica Dăncilă.

Aceasta va avea de furcă cu senatorul Șerban Nicolae, care se plasează tot în tabăra fidelă lui Dragnea. În discursul său de candidat, o va ataca pe contracandidată și va încerca să sensibilizeze publicul cu subiectul Banca Națională și Mugur Isărescu, cu repatrierea aurului. Asta, în condițiile în care tabăra Dăncilă s-a răsucit cu 180 de grade pe această temă.

Va mai exista și o poziționare geografică a taberelor din PSD: oltenii lui Paul Stănescu împotriva ardelenilor lui Daniel Suciu, iar baronul de Vrancea Marian Oprișan va alege tabăra câștigătoare.

 

 

Te-ar putea interesa și: