DRAGNEA și COLDEA! INFORMAȚII incendiare ies la IVEALĂ. Ce PRESIUNI fac cei doi

Președintele PSD, Liviu Dragnea, și Florian Coldea fac presiuni pentru deschiderea unui nou dosar împotriva Realitatea TV, conform unor surse.

Acţionarul Realitatea TV, Cozmin Guşă, a precizat că "declanşatorul acestei acţiuni a fost interdicţia trompetelor pe care Coldea le avea la Realitatea TV şi imposibilitatea lui de a-şi exercita un joc mediatic prin intermediul unor jurnalişti pe care-i controlează".

„Există presiuni, motivaţia este multiplă: de la partidul pe care l-am înfiinţat până la incomoditatea pe care o reprezintă pentru zona puterii şi pentru zona ocultă strategia Realităţii. Iar în plan personal, cineva ca Dragnea care este criticat, şi pe bună dreptate, de invitaţii noştri sau cineva ca şi Coldea, ale cărui planuri oculte sunt devoalate, au asemenea ambiţii. Am discutat începând de ieri, de când aţi obţinut informarţia pe surse din cadul DNA, într-adevăr aşa este: Florian Coldea face presiuni asupra unor procurori din DNA pentru ca să deschidă noi acţiuni împotriva Realitatea TV. Aceste lucruri Coldea le face în urma aranjamentelor pe care le are cu Liviu Dragnea, a acestui parteneriat, în baza căruia Liviu Dragnea beneficiază şi rămâne la putere, ceea ce e un lucru care deranjează pe marea majoritate a românilor, dar pe ei îi coafează, ca să zic aşa...”, a declarat Cozmin Gușă.

Cozmin Gușă a mai spus că Florian Coldea folosește munca unor oameni din SRI pentru a șantaja sau a proteșa anumiți oameni de afaceri sau persoane publice.

„Declanşatorul acestor acţiuni de intimidiare, de presiune, de şantaj ale lui Coldea la adresa procurorilor, care sunt forţaţi să deschidă un nou dosar Realitatea, a fost tocmai această eliminare a trompetelor pe care el le avea, sub diverşi jurnalişti, pe care, desigur, acum nu-i mai regăsim la Realitatea, pentru că au fost eliminaţi, care funcţionau ca un fel de flaşnetă. De aia le zic trompetele lui Coldea, adică în loc să vină să-şi exprime opinia, apăreau cu tot felul de misiuni de luptă, trasate de către generalul Coldea sau de alţii, ca să exprime punctul său de vedere, pentru că Florian Coldea este total implicat într-un joc de putere ilegitim şi nelegal, prin care încearcă fel de fel de mişcări în subteran pentru sau împotriva unora, iar această interdicţie pe care eu am hotărât-o l-a deranjat foarte tare. Este o practică a statului paralel, din vremea lui Băsescu, pe care el a perpetuat-o. Coldea a plecat din poziţia de prim-adjunct cu toate dosarele, cu toate informaţiile, cu fel de fel de lucruri de care oamenii se feresc să fie aflate public. Această forţă a şantajului este una foarte mare. Pe el nu l-au deranjat în primul rând criticile care îi sunt aduse sau devoalarea unor interese de afaceri sau faptul că a fost deconspirat public că a uzufructat rolul său de prim-adjunct al SRI în interes personal. A folosit munca acelor mii de oameni în interes personal. Asta nu bucură nici SRI-ul actual şi nici pe acei luptători. Cum este să fii luptător în SRI, când unul ca şi Coldea foloseşte informaţiile ca să-şi facă contracte sau ca să protejeze sau ca să şantajeze unii oameni de afaceri sau persoane publice cu informaţiile pe care tu le aduni? Declanşatorul acestei acţiuni la nivel de DNA din partea lui Coldea a fost interdicţia trompetelor pe care el le avea la Realitatea TV şi imposibilitatea lui de a-şi exercita un joc mediatic prin intermediul unor jurnalişti pe care-i controlează, fie printr-o relaţie veche, fie prin acte de şantaj asupra lor, pe care le realizează”, a declarat el.

El a mai scos în evidență lipsa de reacție a instituților statului.

„Noi luptăm, telespectatorii nu trebuie să se teamă pentru noi în acest moment. Numai că un dosar după atâtea dosare inutile care s-au mai făcut e o muncă în plus, o preocupare în plus, vor fi oameni afectaţi. Ce este deranjant e că instituţiile statului nu reacţionează în faţa unor acţiuni gravisime. Avem instituţii ale statului, avem preşedinte de ţară, care trebuie să spună: "Domle, dar până când îl tolerăm pe Coldea ăsta? Foloseşte informaţiile pe care le-a dobândit în cursul carierei lui de la vârful SRI împotriva unor persoane, că doar nu numai împotriva Realităţii. Împotriva unor judecători, procurori şi aşa mai departe. Asta e o anormalitate crasă, toată lumea vorbeşte despre acest joc politic care este aranjat evident. Coldea şi Dragnea sunt lăsaţi să facă orice doresc. Am vorbit despre apetenţa lui Klaus Iohannis de a-l lăsa pe Dragnea în pace doar din dorinţa de a-i fi contracandidat... Cum poţi fi mai liniştit într-o campanie decât să te baţi cu unul ca Dragnea? E oală şi ulcele. Atunci pari un adevărat comandant şi realizator de proiecte în timpul mandatului, ceea ce nu e cazul. Ce ne deranjează e că oamenii din statul român care sunt mandataţi să blocheze asemenea acte, de intimidare a libertăţii de exprimare. Dragnea şi Coldea intimidează sau blochează libertatea de exprimare. Noi vorbim cetăţenilor despre lucrurile care nu sunt în regulă la acest stat. Dorim să le protejăm drepturile, care sunt şi drepturile noastre de la Realitatea. Ei vor să închidă această tribună liberă, prin dosare de intimidare. Nu este comod să se facă un nou dosar. Până se dovedeşte că nu este adevărat, trec mai mulţi ani”.

”Cum am păţit eu cu zăpăcitul ăla de Ludovic Orban. A vorbit prostii şi eu nevorbind cu el niciodată şi a trebuit să mă duc o dată la DNA, de două ori la Tribunal, de două ori la Curtea Supremă. Cinci zile din viaţa mea până s-a văzut că n-am avut niciun fel de implicare s-au scurs. Pentru că Orban vorbea despre bani, despre un om de afaceri care pe baza înregistrărilor pe care le făcea, îi şantaja pe alţii. Ce vină avea Realitatea sau eu? Astea sunt elemente care arată cât de jos a ajuns statul român şi dacă ei nu se jenează să atace incorect şi mincinos Realitatea TV, atunci gândiţi-vă: ăştia nici nu şovăie când e vorba de omul de rând, când lor nu le este frică să facă asta împotriva Realităţii TV. Să nu se teamă nimeni, e o luptă, o ducem. Dragnea şi Coldea acţionează la nivelul unor procurori DNA ca să instrumenteze un nou dosar împotriva Realităţii TV”, a concluzionat consultantul politic, conform realitatea.net.