Jurnalistul Victor Ciutacu nu a ratat nici cu ocazia propunerii PSD a lui Mihai Tudose pentru funcția de premier să lanseze un nou atac împotriva președintelui partidului, Liviu Dragnea.
Jurnalistul Victor Ciutacu nu a ratat nici cu ocazia propunerii PSD a lui Mihai Tudose pentru funcția de premier să lanseze un nou atac împotriva președintelui partidului, Liviu Dragnea. „Dacă nu e făcută propunerea la mișto, ca s-o respingă Iohannis și să deschidă calea pentru Carmen Dan sau Viorica Dăncilă, mă gândesc să mă piș împotriva vântului și să țin cu Tudose”, a spus Ciutacu amuzat.
Cine este Mihai Tudose, premierul PSD: Profesor la SRI, acuzat de plagiat, mic maestru în șah - biografie
Revenind la lucruri mai seriose, Ciutacu amintește că la începutul anului, ACELAȘI Dragnea îl scotea pe Tudose de pe lista miniștrilor din guvernul Sorin Grindeanu, invocând suspiciunea că deputatul de Brăila ar colabora cu SRI. „Dragnea trebuie să dea – îi place sau nu – o explicație logică pentru care astă-iarnă îl tăia pe Tudose de pe lista miniștrilor din primul guvern, băgându-l sub o suspiciune de apartenență la serviciile secrete (în direct, în prime time, în conferință de presă). Liviu Dragnea trebuie să dea o explicație: de ce i-a trecut suspiciunea în jumătate de an de zile? S-a jurat Tudose că nu e de la Securitate? S-a jurat Securitatea că nu e al lor? S-a pripit Dragnea? I-a făcut domnului Dragnea o recomandare călduroasă domnul Coldea, cu care am înțeles că se frecventează? Un răspuns trebuie să existe în privința schimbării de optică la 180 de grade legată de imaginea publică a unui om.
Asta o dată. Pe partea ailaltă, jihadul declanșat pe Tudose mie mi se pare comandat și ușor isteric. Trebuie urmărită și problema aia cu plagiatul, cu doctoratul, cu laudatio al lui Coldea, cu conducătorul Gabi Oprea… Nu știu dacă e cea mai bună recomandare pentru Mihai Tudose faptul că a făcut doctoratul cu un agramat ca Gabriel Oprea și i-a făcut laudatio un aproximativ ca Florian Coldea. Ăsta este un minus din punctul de vedere al imaginii”, a detaliat Ciutacu.
MIHAI TUDOSE era prieten apropiat cu „Anaconda”, generalul SRI Elena Istode. TUDOSE a fost ACUZAT de PONTA că este OFIȚER ACOPERIT!
„Dacă e pe bune nominalizarea asta, atunci pare primul pas pentru Liviu Dragnea de a recunoaște că există viață și dincolo de granițele județului Teleorman. Ăsta e unul dintre lucrurile bune. Nu mai pot cu Teleormanul! Să ne-nțelegem: n-am nimic, eu am fost unul dintre cei care au făcut cel mai urât atunci când Nicușor Dan și ai lui luau la mișto Teleormanul, dar OK: or fi teleormănenii oameni ca toți oamenii, dar chiar așa: schimbăm Clujul cu Teleormanul? Acum niște ani, trebuia să ai în CV că ești din Cluj, ca să fii ceva în țara românească. Mai nou, trebuie să fii din Teleorman. Nici chiar așa! Înțeleg că Dragnea are nevoie de oameni de încredere, înțeleg că-s unii cu care a lucrat și care nu-i ies din cuvânt; și totuși: limita de competență a țării ăsteia depășește granița județului Teleorman, la fel cum a depășit-o și pe cea a județului Cluj. A existat viață și după Cluj. După cum se vede, fără mulți clujeni la guvernare, încă nu s-a năruit România”, a punctat gazetarul.
Pe de altă parte, Victor Ciutacu a ținut să scoată în evidență fidelitatea lui Mihai Tudose față de PSD.
„În al treilea rând, Mihai Tudose e un PSD-ist vechi și fidel partidului. N-a plecat nici în cele mai grele perioade ale partidului. Deci, din punct de vedere al guvernării politice, măcar nominalizează unul care n-a venit și s-a lipit acum trei zile de partid. În contextul în care Vâlcov poate să facă programul de guvernare, nu văd de ce n-ar putea să-l aplice Tudose”, a spus Ciutacu.
Întrebat dacă Mihai Tudose ar putea fi mai servil decât Sorin Grindeanu sau există riscul ca noul prim-ministru să se răscoale împotriva lui Liviu Dragnea, Victor Ciutacu a profitat de moment, ca să rememoreze un episod aflat chiar de la actualul ministru demisionar al Economiei. „S-ar putea ca Liviu Dragnea să aibă o surpriză cu Mihai Tudose. Disciplinat e, dar servil nu mi se pare. Eu l-am cunoscut prima dată în anul 20001, în timpul guvernării Năstase.
Mihai Tudose a fost unul dintre puținii care au stat lângă Ovidiu Mușetescu până în ultimele clipe. După mulți ani de zile, mi-a spus că nu-l va uita niciodată pentru că, într-un moment foarte greu pentru el (când rămăsese pe-afară – nu se-alesese parlamentar), Ovidiu Mușetescu l-a ajutat, numindu-l ceva director pe la o societate de stat din județul Brăila, de unde provine el. Ăla a fost un moment de cotitură pentru el, că a început din nou să urce. Deci e o chestie de caracter, să nu uiți lucrurile bune care ți se întâmplă în viață și mai ales pe binefăcători”, a încheiat Ciutacu.
Informație-ȘOC despre viitorul premier al României! MIHAI TUDOSE, ultimul nume vehiculat pentru postul de PRIM-MINISTRU. A fost acuzat de PLAGIAT!
PSD l-a ales, luni, pe deputatul Mihai Tudose, candidat al partidului la funcția de premier. Președintele Klaus Iohannis este așteptat să anunțe dacă acceptă propunerea social-democraților după consultările cu partidele parlamentare.