Ștefan Caramitru, fiul cunoscutului Ion Caramitru, a povestit, într-un comunicat de presă, ce s-a întâmplat în ziua în care fiul lui Liviu Dragnea, Valentin Dragnea, a acuzat că a fost atacat pe stradă.
„Facem următoarele precizări referitor la informaţiile inexacte furnizate în presă care menţionează o agresiune cu familia domnului Valentin Dragnea, precizăm următoarele:
Locuiesc pe aceiaşi stradă cu Familia Dragnea în Cotroceni, însă nu ne cunoaştem.”, se arată în comunicatul trimis de Ștefan Caramitru.
„Într-adevăr, în urmă cu aproximativ 10 zile a avut loc un incident verbal minor în trafic pe strada unde locuiesc (maşina pe care o conduceam nu putea avansa din cauza autoturismului care bloca strada în care se aflau – ulterior am aflat – Valentin Dragnea şi soţia acestuia, conduşi de un şofer). Am claxonat pentru a semnaliza prezenţa noastră şi intenţia de a avansa moment după care pasagerii au coborât din maşină. În acel timp a avut loc o altercaţie verbala cu doamna Dragnea moment în care dl. Dragnea a plecat în grabă şi a intrat în curtea imobilului. Soţia acestuia ne-a persiflat, folosind o atitudine lipsita de eleganta, iar noi am reproşat asocierea cu PSD şi agresivitatea generală faţă de cetăţeni.”, a declarat Caramitru.
El a declarat că a reacționat în urma unui atac verbal și având proaspăt întipărită noapte de 10 august, după intervenția jandarmilor la mitingurl dinn Piața Victoriei.
„Mi-a fost greu sa nu reacţionez la un atac verbal, în special după experienţa avută în noaptea de 10 August împreună cu cei apropiaţi în Piaţa Victoriei. După câteva minute, incidentul s-a aplanat, fiecare ne-am retras la casele noastre. De atunci, nu am fost contactat de nimeni şi nu am comunicat acest incident la terţi, şi nu a mai avut loc nici o discuţie cu familia Dragnea.
Până în acest moment nu am fost informaţi oficial din partea organelor competente privind existenţa unei plângeri cu privire la această altercaţie verbală, şi sunt foarte surprins de informaţiile care se vehiculează în presă mai ales că nu am fost contactaţi pentru a ne exprima un punct de vedere.”, se arată în comunicat.
Caramitru s-a declarat surprins de mențiunile de „agresiune” la adresa familiei Dragnea și consideră că aceste fapte sunt departe de realitate.
„Sunt şocat de detaliile prezentate de anumite trusturi de presă, care menţionează „agresiuni” din partea mea si alte fapte care sunt foarte departe de realitate.
Nu înţeleg cum acest incident minor a ajuns sa fie un subiect de presă, nu îmi doresc sa îl alimentez inutil şi nici nu înţeleg argumentele unui asemenea demers jurnalistic.
Daca într-adevăr exista o plângere penala cu privire la acest incident minor, vom răspunde oricăror solicitări din partea autorităţilor şi vom furniza orice informaţie necesară pentru stabilirea adevărului”, a declarat Ștefan Caramitru.