Liderul interimar al PSD, Liviu Dragnea, spune că, ”în premieră”, candidaţii partidului la alegerile locale vor fi validaţi pe liste doar după ce va fi consultată comunitatea locală, dar şi că oamenii vor fi chestionaţi şi cu privire la obiectivele PSD, pentru o legătură mai ”strânsă” cu cetăţenii. Dragnea a declarat, ulterior, la Iaşi, că în partid numirile în diverse funcţii nu trebuie să se facă în baza prieteniilor, ci în funcţie de expertiza fiecărui membru, adăugând că este necesar un program de gestiune a carierei.
Liviu Dragnea a declarat în localitatea suceveană Poiana Stampei, că toţi candidaţii PSD la alegerile locale vor fi validaţi după "consultarea oamenilor", fără să dea însă detalii cu privire la modul în care se va întâmpla acest lucru, potrivit mediafax.ro.
Dragnea a precizat că dacă un candidat nu întruneşte susţinerea necesară va fi "scos" de pe liste.
Pe de altă parte, el a spus că alegerea preşedintelui PSD prin votul tuturor membrilor va include şi o consultare privind obiectivele politice ale partidului.
”Este pentru prima dată când un partid din România dă tuturor membrilor posibilitatea să-şi aleagă preşedintele”, a precizat Dragnea, adăugând că, săptămâna viitoare, vor fi transmise în toate organizaţiile judeţene chestionare prin care se doreşte să fie validate obiectivele politice ale PSD.
”Vor fi milioane de chestionare care vor fi distribuite de militanţii noştri, astfel încât oferta noastră politică să fim siguri că are susţinere foarte mare. Ne interesează ca noi să avem o legătură foarte strânsă cu cetăţenii”, a mai spus Dragnea.
El a mai declarat că din discuţiile cu membrii de partid a constatat că toţi sunt mulţumiţi că participă la vot şi că vor fi consultaţi şi cetăţenii.
”Va recupla partidul în relaţia cu oamenii”, a spus Dragnea.
El a mai declarat că intenţia sa a fost ca la votul preşedintelui PSD să poată participa orice cetăţean, "la fel ca în Marea Britanie", dar că statul partidului nu a permis o asemenea abordare, doar membrii PSD putând vota.
Alegerea preşedintelui PSD, funcţie pentru care unicul candidat este şeful interimar al partidului, Liviu Dragnea, va avea loc pe 11 octombrie, iar vicepreşedinţii şi ceilalţi membri ai conducerii vor fi aleşi pe 18 octombrie.