Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat la România Tv că nu mai are așteptări despre recursul dosarului în care a fost condamnat, în primă instanță, la trei ani și șase luni de închisoare.
El a spus că nu mai are încredere că justiția este oarbă.
„Știu că o să mă certe mulți, dar nu mai am așteptări de la acest recurs. Nu mai am încredere că justiția este oarbă. Măcar să apucăm să ducem la capăt ceea ce ne-am propus să nu mai existe sentințe de genul ăsta, cum a fost la Constantin Niță, care acum e în pușcărie și în motivarea lui scrie că nu s-a putut demonstra că a luat, dar nici el nu a putut demonstra că nu a luat. Sunt multe astfel de dosare”, a declarat Dragnea.