Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a afirmat luni, referindu-se la excluderile din Partidul Social Democrat, că "acum este prea mult", Marian Neacşu fiind "una dintre cele mai importante persoane pe care s-a sprijinit în cariera lui politică" liderul social-democrat, Liviu Dragnea. În ceea ce priveşte valiza care a fost găsită de ţăranul teleormănean pe proprietatea sa şi care ar avea, potrivit platformei Rise Project, documente ce au "informaţii esenţiale din interiorul corporaţiei Tel Drum", primarul Iaşiului susţine că "este o joacă".
"Acum cred că este prea mult. A fost lovită mâna lui cea dreaptă, Marian Neacşu, una dintre cele mai importante persoane pe care s-a sprijinit în cariera lui politică. E cel care l-a ajutat să-l decapiteze pe Victor Ponta etc. Discutăm de o stare aproape de demenţă politică, în care distrugi pe oricine din jurul tău care ţi se opune şi încearcă să te aducă la lumină", a declarat, pentru AGERPRES, Mihai Chirica.
În ceea ce priveşte valiza care a fost găsită de ţăranul teleormănean pe proprietatea sa şi care ar avea, potrivit platformei Rise Project, documente ce au "informaţii esenţiale din interiorul corporaţiei Tel Drum", primarul Iaşiului susţine că "este o joacă".
"De obicei, stilul ăsta de dezinformare se practică mai ales în structurile de informaţii israeliene, când brusc apar nişte materiale cu o cantitate de informaţii destul de importantă, dar în fapt nu reprezintă mai nimic. Pune tensiune pe undeva, pe o zonă. E stilul americano-israelian. Cam aşa se întâmplă de regulă în astfel de dezinformări", a apreciat primarul Iaşiului.
În opinia sa, episodul "valiza" nu va avea prea mare efect asupra lui Liviu Dragnea, pentru că "e şi o lovitură dată DNA".
"Adică, voi nu aţi reuşit să scoateţi nimic, dar eu iar am fost cu un pas înaintea voastră şi am scos actele din compania Tel Drum. Nu le-a găsit DNA-ul, nu le-a găsit nimeni, dar apar la un ţăran pe câmp", a spus primarul Chirica. Conform acestuia, întreaga poveste cu valiza nu e decât "o campanie masivă de dezinformare".
Senatorul social-democrat Adrian Ţuţuianu şi secretarul general al PSD, Marian Neacşu, au fost excluşi luni din partid în urma unei decizii luate de Comitetul Executiv Naţional al PSD.