Ce conţin declaraţiile de avere ale lui Liviu Dragnea şi Alina Gorghiu
- Departamentul Politic
- 18 iunie 2016, 18:55
Preşedintele PSD Liviu Dragnea, care a divorţat de Bombonica Prodana, are mai puţine bunuri în 2016, comparativ cu 2015, se arată în declaraţia de avere. Astfel, Drangea mai are un teren în Turnu Măgurele, fostei soţii revenindu-i în urma partajului un teren în Alexandria şi unul în Buşteni.
Bombonica Prodana a mai primit în urma divorţului o casă în Alexandria, în timp ce Liviu Dragnea a rămas cu un apartament şi un spaţiu comercial în Turnu Măgurele. Preşedintele social democrat a primit la divorţ o Skoda Superb, iar fosta sa soţie o autoutilitară Dacia Logan şi un Land Rover, informează Mediafax.
În ultimii patru ani Dragnea a cheltuit peste 12.000 dolari şi aproape 75.000 lei din conturi, iar investiţia în Hotel Turism din Turul Măgurele valorează acum peste 80.000 euro şi 460.000 lei. În 2012 valora peste 85.000 lei şi 195.000 euro.
După ce s-a căsătorit cu Lucian Isar, copreşedintele PNL Alina Gorghiu a adăugat în declaraţia de avere două apartamente în Bucureşti, un Audi Q7, ceasuri şi bijuterii de 83.000 de euro, aproape 400.000 euro, 140.000 dolari, 85.000 lei lire sterline şi 480.000 lei – cash, o sultă de aproape 265.000 euro şi una de 91.000 lire sterline, dar şi o datorie de peste 200.000 de euro.
De asemenea, Isar a încasat un salariu anual de 660.000 lei net şi a câştigat în urma unui proces cu Tarom peste 60.000 de euro.
În 2012 Gorghiu a declarat că deţine un teren în Mogoşoaia şi o casă în Bucureşti pentru care mai avea de plătit 22.500 euro şi peste 85.000 lei şi 5.600 de euro în conturi. În 2016, în conturile sale sunt peste 200.00 lei şi peste 14.000 de euro şi mai are de plătit aproape 9.500 euro din creditul penntru casa din Bucureşti. De asemenea, Gorghiu are o creanţă de 100.000 lei şi a împrumutat PNL cu 45.000 lei.