Preşedintele Partidului Pro România, Victor Ponta, susţine că, prin forma adoptată în Senat a legii offshore, România va pierde 10 miliarde de dolari redevenţe şi taxe şi că deputaţii PSD care o vor vota "sunt complici" ai lui Liviu Dragnea, care s-ar face vinovat de „înaltă trădare”.
„Ceea ce face Dragnea este înaltă trădare, însă va avea mulţi complici în Camera Deputaţilor la vot, cei de la UDMR sunt sigur că o vor vota. Cei de la PSD care vor vota sunt complici, pentru că acum ştiu despre ce este vorba”, a declarat Ponta.
Acesta a afirmat că, după modificările de la Senat, făcute de social-democraţi „la ordinul lui Liviu Dragnea”, inclusiv companiile care au platformele ce desfăşoară activităţi extractive în Mare Neagră în prezent „vor plăti mai puţin”, notează Agerpres.
„În primul rând, ce s-a votat ieri (luni-n.r.) şi va veni la Camera Deputaţilor, faţă de calculele prezentate de Liviu Dragnea la televizor, noua formă, prevede 10 miliarde de dolari taxe şi redevenţe mai mici faţă de ce a prezentat el. În al doilea rând, pentru acele explorări urmează să se facă investiţii şi, probabil, cel mai curând în 2023 se va extrage gaz şi vor începe să plătească taxe, taxe care au fost reduse cu 40 la sută. Însă există în Marea Neagră de peste 20 de ani platforme care lucrează, platforme ale Petrom, legea se aplică şi vor fi scutiţi şi ei, toate investiţiile vor fi deduse şi pentru cei actuali. Ceea ce înseamnă, exact ca la radio Erevan - nu vor plăti mai mult, ci vor plăti mai puţin”, a afirmat Ponta.
Acesta susţine că „cel mai grav lucru este graba adoptării acestei legi”.
„Al treilea lucru cel mai grav (...) pe şest, s-a organizat o licitaţie pentru cine are capacitatea de transport de gaze şi au câştigat două firme din Ungaria, legitim susţinute de Viktor Orban. În contract scrie că, dacă, până la 31 decembrie, cele două firme din Ungaria nu au contracte de achiziţie de gaze, pierd dreptul şi se organizează o nouă licitaţie. Dragnea grăbeşte legea pentru ca cele două firme din Ungaria să piardă acel drept, probabil că a făcut o promisiune către Viktor Orban”, a susţinut preşedintele Pro România.
Acesta a făcut apel la deputaţii PSD „să nu voteze legea în grabă şi să aştepte efectuarea unor studii de impact, a dezbaterilor şi a negocierii transportului, dar şi a unor informaţii clasificate la care are dreptul doar guvernul”.
Proiectul de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri referitoare la perimetre petroliere offshore a fost adoptat, luni, de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.
Actul normativ fusese trimis la reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis.
Fondatorul Partidului Pro România, Victor Ponta, a participat marţi, la Buzău, la o întâlnire regională cu câteva zeci de membri şi simpatizanţi din patru judeţe.