Nou-alesul președinte interimar al PSD, Liviu Dragnea, după ce a instaurat propriile ordine în partidul care l-a lăsat pe tușă pe premierul Victor Ponta, a plecat, ieri, în vacanță.
„Acesta își petrece vacanța în Brazilia”, au declarat pentru Evenimentul zilei surse politice, precizând că interimarul șef al PSD este așteptat să se întoarcă în jurul datei de 15 august.
Conform surselor EVZ, Dragnea a plecat ieri dimineață spre Lisabona, de pe Otopeni, cu o cursă TAP, care a decolat la ora 5.00. Din Portugalia, fostul vicepremier s-a îmbarcat într- o cursă spre Brazilia, destinația finală fiind Fortaleza -centrul regiunii Ceara, ne-au precizat sursele citate.
Nu este prima dată când Liviu Dragnea își petrece vacanța la Fortaleza, unde, conform surselor EVZ, ar avea o proprietate. În 2013, pe vremea când Dragnea era vicepremier, portalul teleorman24.ro, informa despre faptul că acesta și-ar fi petrecut vacanța în Brazilia, el făcând parte din „Grupul de prietenie cu Brazilia”. Și în 2010 au fost voci din PSD care au afirmat că Radu Mazăre l-ar fi luat și pe Liviu Dragnea în vacanța de iarnă pe care fostul edil al Constanței și-a petrecut-o la Fortaleza.