Ghita, creația lui Coldea, distrus de binomul Coldea-Kovesi. O investigație amplă a jurnalistei Sorina Matei scoate în evidență legăturile de afaceri între firmele lui Sebastian Ghiță și SRI condus de Florian Coldea și George Maior. O legătură despre care jurnalista susșine că nu era deloc dezinteresată, făcând legătura între contractele atribuite de SRI și vacanțele exotice plătite de Ghiță.În care apăreau constant Florian Coldea și George Maior împreună cu familiile. Încă o dovadă că Sebastian Ghiță a fost creația Ssitemului și a fost executat de Sistem!
2007. O controversată istorie transpartinică şi primul incident. Sebastian Ghiţă, identificat „călcâiul lui Ahile” al echipei de conducere a SRI, George Maior – Florian Coldea
Pe 4 Octombrie 2006, George Maior este validat de plenul Parlamentului ca director cu acte în regulă al Serviciului Român de Informaţii. Cu mai bine de un an înainte, Florian Coldea fusese avansat la gradul de locotenent colonel şi numit prin decret de preşedintele României, Traian Băsescu, prim adjunct al SRI, din Iulie 2006 şi până pe 4 Octombrie 2006 îndeplinind funcţia de director interimar al SRI, după demisia lui Radu Timofte.
La acea vreme, în 2007, Sebastian Ghiţă avea doar 29 de ani, era deja apropiat de George Maior, Victor Ponta, Dorin Cocoş, şi ajunsese să fie mai ataşat de cercurile de dreapta (foto dreapta) decât cele de stânga ale politicii, nefiind un susţinător al suspendării preşedintelui din 2007, aşa cum nu a fost nici un susţinător al suspendării din 2012. În 2007, „Grupul ASESOFT” al lui Ghiţă începuse deja să devină un contractor privilegiat al instituţiilor de stat, primele contracte din bani publici primindu-le încă din anii 2001, pe vremea guvernării Adrian Năstase, în zona informatizării administraţiei centrale şi locale, în baza relaţiilor pe filieră de partid.
Dar semnarea colaborării cu SRI din 2004 îi deschide lui Sebastian Ghiţă, în perioada 2005-2007, poarta obţinerii contractelor din bani publici în întreaga zonă a sistemului de siguranţă naţională, mai întâi cu MApN. Aşa se face că, în 2005, ASESOFT INTERNATIONAL, firma mamă a „Grupului ASESOFT”, deţinută de Ghiţă şi familia sa, câştigă un prim contract cu UM 01575- Ministerul Apărării Naţionale (foto dreapta), Ghiţă furnizând MApN „părţi şi accesorii pentru calculatoare”. Potrivit chiar declaraţiilor date sub semnătură de Sebastian Ghiţă, Petre Ghiţă, tatăl lui Sebastian Ghiţă, fusese cadru al Armatei în timp ce Mircea Cosma, părintele său politic spiritual, este colonel al Armatei iar George Maior era atunci, fost secretar de stat al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică şi Politică de Apărare din MApN, senator PSD şi preşedinte al Comisiei de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională al Senatului României.
În 2007, după numirea lui George Maior în fruntea SRI, după ce Maior a devenit naş de cununie al lui Victor Ponta, şi în timpul unei lupte teribile pentru controlul SRI, suprapusă peste suspendarea din Mai 2007, principala structură de informaţii a României ar fi încheiat pe bani publici şi un alt prim contract cu o firmă a “Grupului ASESOFT” deţinută la acea vreme de Sebastian Ghiţă.
După încheierea acestui contract, potrivit altor surse, Sebastian Ghiţă, alături de directorul SRI, George Maior dar şi de alte persoane, s-ar fi deplasat în SUA, la invitaţia administraţiei republicane americane, George Maior, director al SRI având, printre altele, întâlniri cu reprezentanţi ai instituţiilor de siguranţă naţională din SUA.
După vizita în SUA, potrivit unor surse, George Maior, Sebastian Ghiţă şi alte persoane s-ar fi oprit în Mexic, în renumita staţiune de lux Acapulco, unde ar fi petrecut câteva zile pe coasta Pacificului. Surse susţin că respectiva călătorie în SUA şi Acapulco, Mexic ar fi fost suportată de Sebastian Ghiţă, prin una dintre firmele grupului Asesoft iar costurile ar fi dorit să le deconteze ulterior chiar din bugetul public al SRI. După revenirea în ţară, având în vedere că mai multe persoane, inclusiv din SRI, ar fi cunoscut faptul că SRI încheiase un prim contract cu una dintre firmele “Grupului ASESOFT” iar după încheierea contractului Sebastian Ghiţă cu reprezentanţi ai SRI s-ar fi deplasat în SUA şi Mexic, costurile deplasării fiind suportate de ultimul, SRI ar fi anulat licitaţia şi contractul iniţial încheiat cu firma “Grupului ASESOFT” de teama unui scandal public şi a unui potenţial denunţ la DNA.
Surse din Justiţie au confirmat că în 2007 au existat discuţii privind un potenţial denunţ la DNA pe numele conducerii SRI, că potenţialul denunţător, martor la acea vreme într-un alt dosar DNA care viza alţi reprezentanţi SRI, ar fi dorit într-adevăr să reclame în faţa magistraţilor un contract, deplasări ale conducerii SRI şi costuri în legătură cu Sebastian Ghiţă, dar denunţul nu s-a mai materializat, bănuindu-se că taberele din SRI, aflate atunci în conflict se şicanau şi ameninţau dar adversarii echipei G.Maior- F.Coldea îl identificaseră deja pe Sebastian Ghiţă ca pe o vulnerabilitate. Deşi mai multe surse au confirmat “incidentele” de atunci, fostul director al SRI, George Maior a infirmat informaţia potrivit căreia în 2007 ar fi călătorit în SUA şi Mexic cu Sebastian Ghiţă.
2010, Februarie: Sebastian Ghiţă cu Florian Coldea în vacanţă în Seychelles pe banii ASESOFT INTERNATIONAL, firma familiei Ghiţă
2010, Iulie: După vacanţă, ASESOFT INTERNATIONAL, firma familiei Ghiţă furnizează echipamente hardware, audio video, servere, computere, dispozitive de stocare, de citire şi echipamente de reţea pentru SRI
În răspunsul din 2014, SRI sub conducerea echipei Maior- Coldea recunoaşte că în 2010, la 3 ani de la primul contract, instituţia condusă de George Maior a mai atribuit şi un al doilea contract, prin procedura licitaţiei deschise şi având acelaşi obiect- furnizarea de produse, aceleiaşi firme a familiei Ghiţă- ASESOFT INTERNATIONAL SA.
2010- anul atribuirii contractului de către SRI firmei familiei lui Sebastian Ghiţă coincide cu anul în care a avut loc vacanţa exotică pe care familia Ghiţă şi-a petrecut-o cu familia prim adjunctului SRI, Florian Coldea, în Seychelles, la Hilton Seychelles Nord Resort, unde ar fi stat 10 zile. Informaţia privind vacanţa din Februarie 2010 a familiilor Ghiţă şi Coldea, de după alegerile prezidenţiale din 2009, a fost confirmată în Ianuarie 2017 în urma audierilor directorului SRI, Eduard Hellvig la comisia de control asupra SRI, iar plata vacanţei, potrivit dezvăluirilor lui Ghiţă, a fost făcută chiar de firma deţinută la acea vreme de familia Ghiţă, respectiv SC ASESOFT INTERNATIONAL SA şi nu a putut fi justificată prin chitanţe valide de familia Coldea.(...)
După ce primeşte 1,22 milioane de euro din bani publici de la SRI, ASESOFT INTERNATIONAL plăteşte şi vacanţa familiilor Ghiţă, Maior şi Coldea la Disneyland în 2014. (...)
Între 10 şi 14 Octombrie 2012, după referendumul de suspendare al preşedintelui şi după ce pe 21 August 2012 CCR invalidează referendumul, directorul SRI, George Maior, prim adjunctul SRI, Florian Coldea, soţia sa, cumnaţii lui Sebastian Ghiţă, Cristian Anastasescu, administrator ASESOFT INTERNAŢIONAL şi deţinător al MINASEE HOLDING LTD Cipru şi Adina Anastasescu, soţii Ghiţă, Sebastian şi Mădălina Ghiţă şi alte persoane îşi petrec câteva zile de concediu în Toscana, Italia, în luxoasa Vilă Locanda dell’Amorosa ( foto dreapta). Este momentul când şefii SRI îl sfătuiesc pe Sebastian Ghiţă să intre oficial în politică şi să devină parlamentar. Două luni mai târziu, în 9 Decembrie 2012, Sebastian Ghiţă- contractant din bani publici al SRI, prieten şi sponsor al şefilor SRI- devine deputat USL de Prahova şi secretar al comisiei parlamentare de control asupra activităţii SRI. (...)
ÎN SPEŢELE PENALE ALE LUI SEBASTIAN GHIŢĂ, DNA EVITĂ CONTRACTELE DIN BANI PUBLICI ALE SRI CU “GRUPUL ASESOFT”
În perioada 2015-2017, DNA a deschis 5 dosare penale pe numele lui Sebastian Ghiţă, acuzându-l de 4 infracţiuni de spălare de bani, 4 infracţiuni de trafic de influenţă, constituire de grup infracţional organizat, sprijin de grup infracţional organizat, 3 infracţiuni de dare de mită, instigare la abuz în serviciu, 2 infracţiuni de folosire a informaţiilor ce nu sunt destinate publicităţii, şantaj, cumpărare de influenţă şi conducerea unui automobil fără permis. Deşi unele din cele 5 speţe includ sau invocă operaţiuni financiare derulate prin firmele “Grupului ASESOFT” care au avut de-a lungul timpului contracte cu SRI, niciunul dintre dosare nu include şi nu investighează şi tranzacţiile cu SRI ale respectivelor firme anchetate de procurori.