Cătălin Harnagea, membru în conducerea ALDE, a declarat că intenția partidului său de a susține un candidat independent este o inepție din toate punctele de vedere”.
„Valoarea intenției de a susține un candidat independent, care mi se pare o inepție din toate punctele de vedere, fiindcă înțelegeam ca ALDE să aibă un candidat propriu. Domnul Tăriceanu avea în momentul în care a decis să se retragă un scor foarte bun.
Să vină în acel moment să îți propui, dar nu pe față, să susții un candidat independent, care am înțeles că a transmis în toate filialele ALDE că ar vrea să meargă cu dânsul nu șefii de filiale, nu șefii de organizații, ci la nivelul doi, trei, să faci campanie și să zici că ești susținut de ALDE mi se pare o mare inepție” , a declarat Cătălin Harnagea, luni seara, la Antena 3.
ALDE a decis la începutul săptămânii trecute ieșirea de la guvernare și o alianță cu Pro România în vederea susținerii candidaturii independente a lui Mircea Diaconu la prezidențiale. Astfel, președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a renunțat la candidatura sa pentru Palatul Cotroceni.
Protocolul de colaborare între cele două partide a fost înregistrat, duminică, la BEC de către co-președinții alianței, Sorin Cîmpeanu și Norica Nicolai.