Filmul „Crash - Poveşti din L.A.“ a fost învingătorul-surpriză al ediţiei din 2006 a Oscarurilor, când a fost desemnat Cel mai bun film al anului
Deşi, acum doi ani, numai cei foarte implicaţi în industria filmului auziseră de numele lui Paul Haggis, ca scenarist al peliculei lui Clint Eastwood „Million Dolar Baby“, filmul „Crash“, pe care l-a regizat în 2004, a reuşit să impresioneze chiar şi firile cele mai cinice şi împietrite.
Membrii Academiei Americane de Film s-au lăsat cuceriţi de intensitatea poveştilor din Los Angeles depănate de regizorul-scenarist şi i-au acordat, la festivitatea din 2006, trei Oscaruri: pentru Cel mai bun film al anului, pentru Cel mai bun scenariu original (acestea fiind două dintre cele mai importante distincţii acordate anual la ceremonia Oscarurilor) şi pentru Cel mai bun montaj.
Filmul a mai fost nominalizat la încă trei categorii: pentru Cea mai bună regie, Cel mai bun cântec original (Kathleen York şi Michael Becker pentru melodia „In the Deep“) şi pentru Cel mai bun actor într-un rol secundar, nominalizare de care s-a bucurat Matt Dillon.
Deşi nu beneficiază de aportul substanţial al niciunei mari vedete hollywoodiene care să atragă publicul în masă în sala de cinema, în „Crash“ defilează, atât în rolurile principale, cât şi în cele secundare, o sumedenie de actori foarte buni: Sandra Bullock, Don Cheadle, Tony Danza, Matt Dillon, Michael Pena, Jennifer Esposito, Brendan Fraser, Octavio Gomez, Terrence Howard şi Ryan Philippe.
Destine intersectate
Filmul „Crash“ urmăreşte, pe parcursul a două zile, în Los Angeles, poveştile mai multor personaje ale căror destine se intersectează, mai mult sau mai puţin evident, din cauza unor accidente sau furturi de maşină. Dincolo de acest aspect, filmul explorează tensiunile rasiale din Los Angelesul de astăzi, temă care, desigur, i-a atras o sumă de critici, dar şi de aprecieri.
Jean Cabot (Sandra Bullock) este o soţie suspicioasă şi singuratică din Brentwood. Ofiţerul Ryan (Matt Dillon) este un poliţist timorat care îşi ia slujba prea în serios, motiv pentru care nu se sfieşte să recurgă la agresivitate. Cine ar fi spus că destinele celor doi se vor ciocni în cel mai neaşteptat mod?! Continuarea o veţi putea afla doar vizionând DVD-ul care va fi distribuit miercuri împreună cu EVZ.
CALCULE Investiţie mică, profit triplu: 53 de milioane de dolari
Filmul a făcut în America 53,4 milioane de dolari - de trei ori bugetul său. În ciuda acestui fapt, „Crash“ rămâne pelicula cu cel mai mic venit din vânzările de bilete din Statele Unite care să fi câştigat distincţia Cel mai bun film, de la „Ultimul împărat“ încoace.
„The Last Emperor“, al lui Bertolucci, aducea, în 1987, în America, aproape 45 de milioane de dolari din vânzările de bilete. E drept, bugetul lui fusese de 25 de milioane de dolari.
Pentru comparaţie, un an mai devreme, „Million Dollar Baby“ făcea peste 100 de milioane de dolari, iar „The Departed“, anul trecut, 132 de milioane de dolari.
Distribuit în România de Media Pro, „Crash“ a atras 16.722 de spectatori şi a încasat 179.928 lei (76.662 dolari), plasându-se pe locul 48 în topul filmelor din 2006. (Marie-Louise Semen) CINCI POVEŞTI Rase şi clase sociale
1. Graham (Don Cheadle), un detectiv de poliţie al cărui frate se ocupă de mici infracţiuni, suferă când descoperă că mamei lor îi pasă mai mult de fratele său decât de el. Partenera de slujbă a lui Graham este Ria (Jennifer Esposito), care îi e şi iubită. Cu toate acestea, relaţia lor se răceşte din motive rasiale.
2. Rick (Brendan Fraser) este un procuror din Los Angeles a cărui soţie, Jean (Sandra Bullock), nu-şi ascunde teama şi furia în ce priveşte minorităţile rasiale. Prejudecăţile lui Jean despre oamenii de culoare sunt confirmate când maşina îi este furată de doi bărbaţi afro-americani. 3. Cameron (Terrence Howard) este un producător TV de succes afro-american, cu o nevastă frumoasă, Christine (Thandie Newton). La întoarcerea de la o petrecere, Cameron şi Christine sunt reţinuţi de ofiţerul Ryan (Matt Dillon), care-i supune unui interogatoriu umilitor. 4. Daniel (Michael Pena) munceşte din greu şi este un tată dedicat, dar îşi dă seama că originea sa mexicană îi face pe mulţi dintre clienţi să nu aibă încredere în el. 5. Farhad (Shaun Toub), un proprietar de magazin originar din Iran, este ameninţat cu regularitate în urma atacurilor de la 11 septembrie, aşa că decide că are nevoie de o armă pentru a-şi apăra familia.