Evenimentul Zilei > Monden > Două mari surprize la masa juraților emisiunii Românii au talent. Cine va sta alături de Andra și Andi Moisescu
Două mari surprize la masa juraților emisiunii Românii au talent. Cine va sta alături de Andra și Andi Moisescu

Două mari surprize la masa juraților emisiunii Românii au talent. Cine va sta alături de Andra și Andi Moisescu

Cel de-al 12-lea sezon al emisiunii „Românii au talent” va aduce două mari schimbări la masa juraților, după ce Florin Călinescu și Alexandra Dinu au plecat din show-ul de la PRO TV.

Noul sezon al emisiunii „Românii au talent”, de la PRO TV, va debuta cu două mari surprize. Ce-i vizează pe noii membri ai juriului. Florin Călinescu și Alexandra Dinu au plecat din cadrul show-ului, așa că producătorii au fost nevoiți să-i înlocuiască. Astfel, alături de Andi Moisescu și Andra, vor sta, pentru a judeca, actorii Dragoș Bucur și Mihai Bobonete.

Dragoș Bucur: „E o bucurie pentru mine să fac parte din echipa Românii au talent”

În continuare, „Românii au talent” va fi prezentată de Pavel Bartoș și de Smiley. „Eu cred că românii chiar au talent, suflet mare și un simț al umorului foarte dezvoltat, așa că o emisiunea care să caute și să dovedească aceste lucruri este perfectă! E o bucurie pentru mine să fac parte din echipa Românii au talent și să fiu în juriu alături de Andra, Andi și Bobo!”, a afirmat actorul Dragoș Bucur, noul jurat al emisiunii „Românii au talent.”

Mihai Bobonete: „Îmi face plăcere să lucrez cu o echipă pe care, în mare parte, o cunosc și alături de care am lucrat la diferite proiecte”

Și Mihai Bobonete s-a declarat încântat pentru că se va alătura acestei emisiuni foarte populare. „Sunt foarte fericit să mă aflu în postura de jurat deoarece este show-ul pe care îl respect cel mai mult și care mi-a plăcut de la lansare. Îmi face plăcere să lucrez cu o echipă pe care, în mare parte, o cunosc și alături de care am lucrat la diferite proiecte.

Pe colegii jurați îi cunosc foarte bine, pe fiecare în parte, și simt că ne vom distra foarte tare. Abia aștept să mă distreze și pe mine altcineva pentru că, de obicei, eu fac lumea să râdă. Acum sunt în fața scenei și aștept să văd ce înseamnă să fii român talentat”, a spus Bobonete, conform unui comunicat emis de reprezentanții PRO TV.